Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Adjunctul Secretarului de Stat al Statelor Unite pentru afaceri politice, Victoria Nuland, la Moscova/ Foto: TASS
”Am dezbătut complex și destul de aprofundat chestiuni de ordin bilateral. În componența delegației americane, alături de subsecretarul de stat pe probleme politice, s-a aflat și un reprezentant al Casei Albe, ceea ce a permis ca discuția să fie directă și cât se poate de deschisă”, a spus Riabkov adresându-se jurnaliștilor.
Dar, potrivit spuselor sale, deocamdată nu s-a reușit obținerea vreunui mare progres.
”Nu pot spune că am realizat vreun mare progres”, a declarat Riabkov. ”Subiecte precum vize, condiții de funcționare a misiunilor diplomatice, rotația personalului diplomatic, normalizarea în ansamblu a activității instituțiilor Rusiei din SUA și ale SUA în Rusia, păstrează, mai degrabă, un însemnat potențial de criză și nu poate fi exclusă posibilitatea ca lucrurile să se agraveze, pe viitor, pe aceste direcții. Este ceea ce le-am spus colegilor americani în mod direct”.
Dar, a continuat diplomatul rus, ”sunt o serie de alte direcții ale activității noastre bilaterale, să le spunem sectoriale, unde au apărut motive pentru intensificarea dialogului, și cred că structurile noastre de profil se vor ocupa, în perioada imediat următoare, de aceste chestiuni”.
În plus, părțile au convenit ”să organizeze neîntârziat o rundă specializată de consultări la nivel de experți” pe teme sectoriale, a adăugat Riabkov.
”În plus, vor fi consultări suplimentare pe anumite segmente ale relațiilor bilaterale pe lângă vize și activitatea instituțiilor de peste hotare”, a spus el, fără însă a preciza despre ce domenii este vorba.
Viceministrul a mai spus că cererile de a marca mass-media drept ”agenți străini” ar putea fi anulate în Rusia în momentul în care ”colegii noștri din Washington și de oriunde altundeva vor ridica restricțiile aplicate mijloacelor noastre de informare în masă, le vor permite să lucreze liber, le vor permite oamenilor noștri să participe liber la activități, vor renunța la cererile ca, în mod obligatoriu, articolele lor să fie marcate ca fiind făcute de ”un agent străin”.
Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…
Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…
Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…