Categories: Rusia de azi

În Rusia a început recensământul populației

La 15 octombrie, Rosstat (Institutul de Statistică, n.r.) a dat startul pentru recensământul populației Federației Ruse, a anunțat șeful Rosstat, Pavel Malkov, relatează agenția Lenta.ru.

Este pentru prima dată când un recensământ se va desfășura în format digital. Pe lângă tradiționalul chestionar, cetățenii pot completa independent o anchetă pe portalul serviciilor de stat, la Centrul Multifuncțional de Servicii (MFȚ) și pe site-urile staționare.

Trebuie ținut cont de faptul că chestionarul online va putea fi completat până la 8 noiembrie, în condițiile în care recensământul în sine se încheie la 14 noiembrie.

În teritoriile îndepărtate, greu accesibile și unde transportul se desfăşoară cu dificultate în termenele stabilite, recensământul se va prelugi până la 20 decembrie.

Printre altele, cetățenii vor fi întrebați ce limbă folosesc în viața de zi cu zi. Participanții la recensământ vor trebui, de asemenea, să explice cum ajung la muncă – întrebare inclusă în anchetă ținând cont de creșterea mobilității populației și apariția unor noi forme de desfășurare a activității. S-a modificat, de asemenea, formularea întrebărilor legate de procesul educațional – după cum a spus Malkov, ele vor fi mai pe înțelesul tuturor și mai accesibile.

Recensământul populației Federației Ruse ar fi trebuit să se defășoare în octombrie 2020, dar a fost amânat pentru aprilie 2021 din cauza pandemiei de coronavirus și, încă o dată, pentru luna septembrie. În mai s-a aflat că el va avea loc în perioada 1 – 31 octombrie. Ceva mai târziu, s-a anunțat o nouă amânare.

Primele rezultate vor fi prezentate la sfârșitul anului 2021, cele finale urmând să fie făcute publice până la sfârșitul anului 2022.

Potrivit ultimului recensământ, desfășurat în 2010, populația Federației Ruse a fost de 142.857.000 de oameni.

 

 

 

owner

Recent Posts

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

9 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

20 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago

Analist: Armistițiu, 8 și 9 mai: O decizie foarte neașteptată și foarte puternică!

Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…

o zi ago