Categories: Rusia si lumea

Lavrov: Biden este deschis pentru noi contacte

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, consideră utilă întrevederea avută cu președintele SUA, Joe Biden, pe culoarele summitului G20, desfășurat la Roma, liderul american subliniind că este orientat spre continuarea contactelor, informează agenția TASS.

”A avut loc o discuție scurtă, dar utilă, cu președintele Biden, care i-a transmis cele mai bune salutări președintelui Vladimir Putin, subliniind dispoziția sa pentru continuarea contactelor. Am vorbit, tot pe scurt, despre cum să organizăm aceste contacte în viitorul apropiat. I-am comunicat, deja, președintelui și cred că acest lucru va fi util pentru stabilirea pe mai departe a graficelor noastre”, a spus Lavrov pentru postul de televiziune Rossia-1.

Referindu-se la lucrările propriu-zise ale summitului G20, șeful diplomației ruse a evidențiat că principală concluzie este faptul că nu mai sunt binevenite încercările de a avansa abordări unilaterale în relațiile internaționale.

Principala concluzie

”Principala concluzie ce poate fi desprinsă în urma lucrărilor acestui summit – au muncit nu doar liderii, dar și experții care au convenit declarația detaliată pe mai multe pagini – este că încercările de a promova abordări unilaterale s-au dovedit a fi deloc binevenite. Majoritatea covârșitoare a participanților au cerut ca Grupul celor 20 să dea un exemplu în căutarea de soluții care să asigure un echilibru de interese”, a spus el.

După cum a precizat Lavrov, este vorba inclusiv despre domenii precum lupta împotriva schimbărilor climatice și combaterea pandemiilor.

Securitatea energetică

”În ceea ce privește securitatea energetică, s-a decis că G20 se va pronunța de acum înainte în favoarea unor hotărâri în domeniul politicii energetice care să se bazeze pe o dinamică a intereselor clară și echilibrată între furnizorii și consumatorii de resurse energetice”, a adăugat Lavrov.

În general, ministrul a evaluat rezultatele summitului drept ”foarte pozitive”. ”După părerea mea, principalele tendințe, pe care trebuie să le susținem în toate modurile, constau în tendința de a lucra în colectiv. Noi mereu am fost în favoarea acestui lucru”, a punctat Lavrov.

Certificate de vaccinare

Potrivit precizărilor sale, țările G20 vor o recunoaștere reciprocă a certificatelor de vaccinare. ”Este evident că liderii vor o recunoaștere reciprocă a certificatelor de vaccinare”, a spus ministrul rus.

Întrebat de jurnaliști, Lavrov a declarat, de asemenea, că nu vede nici o legătură între promovarea vaccinării și faptul că președintele Vladimir Putin nu a făcut încă a treia doză de vaccin împotriva coronavirusului. ”Nu văd nici o legătură”, a afirmat șeful diplomației ruse. ”În discursurile lor, mulți lideri au susținut cuvintele președintelui Rusiei, Vladimir Putin, despre vaccinuri”, a adăugat el.

În declarația comună adoptată la sfârștiul summitului de la Roma, țările G20 s-au angajat să depună eforturi pentru a asigura o cantitate suficientă de vaccinuri împotriva coronavirusului, care trebuie să fie accesibile tuturor. S-a consemnat, de asemenea, faptul că țările membre ale Grupului celor 20 recunosc însemnătatea standardelor comune în călătoriile internaționale, inclusiv a certificatelor de vaccinare şi recunoașterea comună a aplicațiilor digitale.

owner

Recent Posts

Europa a stabilit un record la achizițiile de gaz rusesc

În prima jumătate a acestui an, țările europene au stabilit un record la importul de…

7 ore ago

FSB a dejucat atacuri ucrainene cu roiuri de drone asupra unor aerodromuri militare din Rusia

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat că a prevenit pregătirea unor atacuri…

7 ore ago

Putin a recunoscut: Atacurile ucrainene au creat probleme pe linia de aprovizionare cu produse petroliere în Rusia

Președintele Vladimir Putin a declarat că atacurile ucrainene generează „anumite probleme cu produsele petroliere” în…

7 ore ago

Bulgaria nu va participa la „coaliția doritorilor”, a declarat prim-ministrul țării, Rumen Radev

„Nu participăm la o alianță care insistă asupra continuării ajutorului financiar și militar acordat Ucrainei”,…

8 ore ago

Excedentul balanței comerciale externe a Rusiei a crescut cu 9,44%

În primele cinci luni ale acestui an, adică în perioada ianuarie–mai, excedentul balanței comerciale a…

9 ore ago

Cei care vor ajunge târziu pe Lună vor găsi doar zone puțin potrivite pentru colonizare

Colonizarea Lunii nu se reduce la simbolism politic. Problema principală o reprezintă amplasarea stațiilor locuibile,…

11 ore ago