Categories: Rusia si lumea

Politolog: Conflictul migrației dintre Polonia și Belarus și rolul Rusiei ca mediator

Pentru a pune capăt crizei migrației de la granițele sale, Polonia ar trebui să intre în dialog cu Republica Belarus și să stopeze finanțarea loviturii de stat din interiorul acestei țări, este de părere politologul Serghei Markov. Intervievat de agenția Lenta.ru, el a spus că Rusia ar putea juca un rol în acest conflict şi anume cel de mediator.

Politologul Serghei Markov/ Foto: news.myseldon.com

Lenta.ru menționează, în acest context, declarația secretarului de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, potrivit căruia Kremlinul întrevede o tendință de creștere a tensiunii la granița dintre Belarus și Polonia.

În opinia lui Markov, Rusia nu poate sta deopare în această situație și, posibil, va apărea în rol de mediator.

”Există poziția Poloniei, dură și oarecum bezmetică. Există și poziția, nu mai puțin dură, a președintelui Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko, care spune că nu este obligat să facă munca vecinilor. În aceste condiți, Rusia împreună cu Germania ar putea apărea ca mediator în negocieri, pentru a obține o soluție de compromis. În acest caz, Republica Belarus va trebui să oprească fluxul de migranți, iar Polonia va trebui, la rândul ei, să fie recunoscătoare pentru acest pas, recunoscătoare pentru toată munca făcută de statul vecin, în loc să manifeste o indiferență mitocănească”, a declarat politologul.

Markov a precizat că recunoștința trebuie să presupună înainte de toate suspendarea de către autoritățile Poloniei a finanțării loviturii de stat de pe teritoriul Republicii Belarus.

Mai multe publicații au anunțat, anterior, că majoritatea migranților de la granița dintre Polonia și Belarus provin din Siria, Irak și Turcia, iar printre ei sunt numeroși kurzi. Ei ajung la Minsk cu avioane ce decolează de pe aeroporturile din Ankara, Istanbul, Bagdar și Dubai, iar de acolo merg spre vest. Refugiații și familiile lor plătesc mii de euro pentru viza belorusă și pentru posibilitatea de a se caza în această țară.

owner

Recent Posts

Detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina

Au fost făcute publice detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina, pe care reprezentanții…

4 ore ago

Conflictul din Ucraina: În Europa crește disperarea

„Firește, este o provocare menită să încingă spiritele belicoase. Politicienii europeni sunt iraționali și și-au…

4 ore ago

Ce este proiectul unic Vostok Oil

Vladimir Putin a dat startul proiectului unic Vostok Oil. Interesant este că, în cadrul ceremoniei,…

4 ore ago

Ucraina a pierdut 1,2 mld $ din cauza corupției în achizițiile de armament

Numai în 2024, Ucraina a pierdut aproximativ 1,2 miliarde de dolari din fraude, deturnări de…

5 ore ago

”Vorbe-n vânt!”. Grușko, despre îndemnurile UE la pace și dialog cu Rusia

Declarațiile politicienilor europeni referitoare la soluționarea conflictului din Ucraina și la dialogul cu Rusia nu…

6 ore ago

Americanist: Cine stă în calea planurilor SUA de soluționare a crizei din Ucraina?

Moneda oferită de delegația americană președintelui Rusiei, Vladimir Putin (în imagine), demonstrează intenția Casei Albe…

18 ore ago