Corneliu Vlad: Declinul Rusiei e o iluzie

 Corneliu VLAD

La trei decenii după restructurarea statală a arealului fostei URSS, analiștii occidentali – și în primul rând americani – au devenit tot mai convinși că declinul superputerii mondiale cu capitala la Moscova a fost o iluzie născută din euforia proclamării grăbite a câștigării războiului rece de către blocul euroatlantic.

În numărul pe noiembrie-decembrie al renumitei publicații “Foreign Affairs”, politologii Michael Kofman și Andrea Kendall-Taylor supun unei analize critice “Mitul declinului rusesc” și anunță, din titlu, “De ce Moscova va fi o putere persistentă”.

Analiza debutează cu reproșul adus Administrației Bden, care “și-a stabilit ca prioritate de politica externă clară și lipsită de ambiguitate contracararea unei Chine în ascensiune”, plasând Rusia “pe bancheta din spate”. Abordare eronată, tributară percepției greșite a câtorva Administrații americane de după 1991, care defilau cu câteva sloganuri cu efect ieftin: Joe Biden –Rusia , “în vârful unei economii care are arme nucleare și puțuri de petrol, dar nimic altceva”; John McCain – Rusia, “o benzinărie deghizata ca o țară”; Barack Obama – Rusia, “putere regională” etc.

Numai că “argumentele pentru declinul Rusiei sunt exagerate”, spun cei doi analiști americani, parafrazând involuntar o spusă celebră a lui Mark Twain. Ei susțin de aceea că “liderii americani, în loc să privească Rusia ca pe o putere în declin, ar trebui să o considere ca una persistentă și să aibă o discuție sinceră despre adevăratele capacități și vulnerabilități ale țării”. Este ceea ce-și propun să facă în analiza lor cei doi autori, care iau metodic la analiza susținerile celor ce se grăbesc că prohodească declinul Rusiei.

1. Se spune, de pilda, că Rusia are o economie stagnantă, rămasă în urma SUA și a Chinei, și “fără resurse pentru politica sa externă ofensivă”. Dar, se subliniază, economia Rusiei, “oricât de stagnantă ar fi ea, este mai mare și mai rezistentă decât cred mulți, (…) este a doua ca mărime economică în Europa și a șasea în lume”. Indicatorii macroeconomici sunt suficienți de stabili pentru a permite Moscovei să-și proiecteze puterea în viitor. Rusia este principalul furnizor de energie al UE, a cărei dependență a crescut considerabil în ultimul deceniu. Rusia se află între primele zece state ale lumii ca buget pentru cercetare-dezvoltare.
2. Și ca perspective demografice, previziunile catastrofale ale experților occidentali se dovedesc false. Cu toate previziunile de scădere a populației cu 7-11 la suta până în 2050, Rusia ar rămâne, și în această formula, cea mai populată țară din Europa, iar decalajele față de statele occidentale la speranța de viață și mortalitate se reduc substanțial începând cu anii ‘1990.
3. Astăzi, armata rusă este la cel mai înalt nivel de pregătire, mobilitate și capacitate tehnică. Jumătate din bugetul de apărare, adică o cota superioară celei din majoritatea statelor occidentale, este consacrată achiziționării și modernizării de arme, cercetării în domeniul tehnologiei militare, dezvoltării de arme din generațiile viitoare.
4. Este o iluzie și presupunerea că încheierea președinției Putin (care poate rămâne în funcție până în 2036) va aduce o schimbare în politica externă a țării. “În regimurile care durează atât de mult timp, liderii creează, persistă sau apare o altă conducere similară – afirmă politologii americani. Șansele unei schimbări (favorabile din punctul de vedere al Occidentului – n.n.) sunt mai mici de unu la zece”. Drept care, constată resemnați analiștii, “politicienii americani trebuie să se pregătească pentru posibilitatea ca trăsăturile politicii externe a Rusiei (…) să dureze mult timp după ce Putin vă părăsi mandatul”.

Din toate aceste rațiuni, conchid politologii americani, “Statele Unite ar trebui să se gândească la Rusia nu ca la o putere în declin, ci ca la una persistentă, dispusă și capabilă să amenințe interesele de securitate națională ale SUA în cel puțin următorii 10-20 de ani”. O fraza semnificativă nu numai pentru recunoașterea vitalității statului rus, dar și pentru spulberarea presupunerii că politologii americani ar fi cumva simpatizanți ai politicii externe a Federației Ruse. Dar ei au cel puțin onestitatea de a demonstra convingător că Rusia nu este o putere în declin, ci una cu care SUA și blocul euroatlantic trebuie să trateze cu responsabilitate și înțelepciune, renunțând la euforia și triumfalismul care a viciat politica externa a Washingtonului în ultimele trei decenii.