Categories: Rusia si lumea

Kremlinul, despre întâlnirea președintelui Rusiei Vladimir Putin cu președintele SUA, Joseph Biden: Discuție sinceră, având un caracter de lucru

Vladimir Putin a avut, în format de videoconferință, o discuție prelungită cu președintele Statelor Unite, Joseph Biden, se arată în comunicatul postat pe site-ul Kremlinului după negocierile de marți, dintre cei doi șefi de stat.

S-a discutat, în special, despre punerea în practică a rezultatelor summitului ruso-american de la Geneva, din iunie 2021. A fost subliniată importanța ducerii consecvente la îndeplinire a înțelegerilor obținute la nivel înalt și a păstrării ”spiritului de la Geneva” în analizarea problemelor ce țin de relațiile bilaterale și a altor chestiuni care apar între Rusia și SUA.

În acest context, președinții au evocat alianța dintre cele două țări din anii celui de-al Doilea Război Mondial. S-a subliniat că sacrificiile făcute atunci nu trebuie uitate, iar alianța în sine trebuie să servească drept exemplu pentru stabilirea de contacte și activitatea comună în realitățile contemporane.

Un loc dominant a fost ocupat, în cadrul dialogului, de problematica privind criza internă din Ucraina și absența vreunui progres în transpunerea în practică a Acordurilor de la Minsk, din 2015, bază fără alternative pentru o soluționare pașnică. Cu exemple concrete, președintele Rusiei a ilustrat linia distructivă a Kievului, menită să demoleze complet Acordurile de la Minsk și înțelegerile obținute în ”format Normandia” şi a exprimat serioasa sa îngrijorare legată de acțiunile provocatoare ale Kievului împotriva Donbassului.

La rândul său, Joe Biden a pus accent pe caracterul, chipurile, ”amenințător” al deplasărilor de trupe rusești în apropierea granițelor ucrainene și a punctat măsurile de sancționare pe care Statele Unite și aliații lor ar fi gata să le aplice în cazul unei escaladări a situației.

Drept răspuns, Vladimir Putin a subliniat că nu trebuie transferată responsabilitatea pe umerii Rusiei, deoarece NATO este cea care întreprinde tentative periculoase de explorare a teritoriului ucrainean și sporește potențialul militar de la granițele noastre. Iată de ce, Rusia este serios interesată să obțină garanții ferme, consfințite juridic, care să excludă extinderea NATO pe direcția estică și amplasarea de armemant ofensiv de atac în țările vecine cu Rusia.

Liderii au convenit să încredințeze reprezentanților lor misiunea de a angaja consultări pe fond pe aceste chestiuni sensibile.

În cadrul schimbului de păreri referitoare la securitatea informațiilor, de ambele părți a fost subliniată importanta însemnătate a dialogului ce se poartă activ pe această temă. A fost exprimată disponibilitatea de a continua cooperarea practică pe segmentul procesual penal și operativ tehnic al luptei împotriva criminalității cibernetice.

A fost analizată situația privind Planul comun de acțiune globală privind programul nuclear iranian. Președintele Rusiei a subliniat importanța punerii depline în aplicare a acestuia în cadrul convenit inițial. Liderii și-au exprimat speranța că negocierile reluate la sfârșitul lunii noiembrie, la Viena, în această chestiune se vor desfășura într-o notă constructivă și vor permite găsirea de soluții acceptabile pentru toți participanții.

A fost discutată problematica bilaterală. S-a constatat că, pe acest palier, colaborarea continuă să rămână nesatisfăcătoare. Acest lucru se manifestă, în special, prin dificultățile cu care se confruntă în activitatea lor reprezentanțele diplomatice ”ciuntite” ale celor două țări. Vladimir Putin a subliniat că toate acestea sunt urmare a liniei autorităților americane, care încă de acum cinci ani au început să practice restricții extinse, interdicții și expulzarea masivă de diplomați ruși, acțiuni la care am fost nevoiți să răspundem în oglindă. Partea rusă a propus eliminarea tuturor acestor restricții acumulate în privința funcționării misiunilor diplomatice, ceea ce ar putea contribui și la normalizarea altor aspecte ale relațiilor bilaterale.

Președinții și-au exprimat părerea că, ținând cont de responsabilitatea deosebită ce le revine pentru menținerea securității și stabilității internaționale, Rusia și SUA vor continua dialogul și contactele necesare.

În ansamblul ei, discuția a fost sinceră și a avut un caracter de lucru.

 

owner

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

4 ore ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

5 ore ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

6 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

8 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

8 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

9 ore ago
# #