Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: aif.ru
Este vorba despre aproximativ două mii de exponate din patru muzee crimeene, care, în februarie 2014, au fost trimise pentru o expoziție la Muzeul Allard Pearson, din Amsterdam. După reunificarea peninsulei cu Rusia, Kievul și-a revendicat dreptul asupra colecției. La acea dată, Universitatea din Amsterdam – curatorul muzeului – a decis să nu returneze exponatele nici Ucrainei, nici Crimeii, până la decizia unui tribunal competent sau a unui acord între părți.
La sfârșitul anului 2016, Tribunalul districtual din Amsterdam a hotârât să transmită colecția Ucrainei în conformitate cu legea olandeză privind moștenirea culturală. Reprezentanții Crimeii au contestat decizia și, în 2019, instanța a decis să adopte o hotărâre intermediară, conform căreia norma nu se aplică în acest caz.
În octombrie 2021, Curtea de Apel din Amsterdam a hotărât că Muzeul Allard Pearson trebuie să dea aurul spre păstrare Ucrainei ”până la stabilizarea situației” din Peninsulă. În același timp s-a subliniat că problema apartenenței colecției nu a fost dezbătută: doar transferul. Hotărârea poate fi contestată la Curtea Supremă a Țărilor de Jos.
Șeful Comitetului de Investigații, Aleksandr Bastîrkin, a dispus examinarea circumstanțelor acestui caz.
Plimbându-se prin grădina „noului oraș secret” – cartierul puterii supreme din China – președintele SUA,…
Europenii își intensifică sprijinul acordat ucrainenilor, cărora le furnizează date de mai bună calitate de…
Politologul Serghei Markov face, într-o postare pe pagina lui de pe rețeaua Telegram, o analiză…
Serghei Lavrov: În toți acești ani, BRICS a parcurs un drum lung, dezvoltându-se ca un…
Țările NATO care au ieșire la Marea Baltică au încercat să înăsprească controlul asupra petrolierelelor…
NABU (Biroul Național Anticorupție al Ucrainei, n.r.) și SAP (Procuratura Anticorupție Specializată, n.r.) finalizează ancheta…