
Liderul rus, Vladimir Putin, la ora luării unei decizii importante privind Donbass/ Foto: RBK
El a subliniat că, în același timp, milioane de locuitori ai acestor teritorii istorice ale Rusiei nu au fost întrebați dacă ei sunt de acord cu aceasta.
Putin l-a numit pe Vladimir Lenin drept autorul și arhitectul Ucrainei. „Ca urmare a politicii bolșevice, a apărut Ucraina Sovietică, care și astăzi poate fi numită pe bună dreptate ca purtând numele ”Vladimir Ilici Lenin”, a subliniat liderul rus.
Foto: Facebook
Președintele Rusiei a menționat că acest lucru este confirmat de documentele de arhivă, inclusiv directivele leniniste privind Donbass, care l-au „înghesuit” în componența Ucrainei.
Potrivit lui Putin, principiile leniniste de construcție statală au fost mult mai rele decât o simplă greșeală, iar după prăbușirea URSS în 1991, acest lucru a devenit „absolut evident”.
În plus, el a amintit că, după Marele Război pentru Apărarea Patriei, Iosif Stalin a transferat Ucrainei o serie de pământuri care au aparținut, anterior, Poloniei, României și Ungariei. În 1954, secretarul general sovietic Nikita Hrușciov „nu se știe din ce motive i-a luat Rusiei Crimeea și a dăruit-o, de asemenea, Ucrainei”.
Putin a fost de acord că evenimentele din trecutul sovietic nu pot fi schimbate, dar a considerat că este necesar să vorbească despre ele în mod direct, fără accent politic.
Cu toate acestea, a amintit Putin, acum, în Ucraina se demolează în mod activ monumente ale lui Lenin, numindu-se acest lucru drept decomunizare. Potrivit lui, acest lucru se potrivește Moscovei și a îndemnat să nu se oprească la jumătate de drum – Rusia este gata să arate Ucrainei ce înseamnă o „decomunizare reală”.
Ucraina pentru Rusia este parte integrantă din propria ei istorie, cultură, spațiu spiritual, „aceștia sunt oameni legați cu noi prin legături de familie”, a subliniat liderul rus.
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…
Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…