Categories: Rusia si lumea

Putin i-a spus lui Macron care sunt condițiile de soluționare a conflictului cu Ucraina

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a declarat liderului francez, Emmanuel Macron, că reglementarea situației cu Ucraina este posibilă doar dacă sunt luate necondiționat în considerare interesele legitimie ale Rusiei în sfera de securitate, a anunțat serviciul de  de presă al Kremlinului, citat de publicația Vzgliad.

”Vladimir Putin a subliniat că o astfel de reglementare este posibilă doar dacă sunt luate în mod necondiționat în considerare interesele legitime ale Rusiei din sfera de securitate, inclusiv recunoașterea suveranității ruse asupra Crimeii, rezolvarea problemelor privind demilitarizarea și denazificarea statului ucrainean și asigurarea statutului lui de neutralitate”, se arată în comunicatul de pe site-ul Kremlinului.

 

Serviciul de presă a adăugat că partea rusă este deschisă la negocieri cu reprezentanți ai Ucrainei și speră că ele se vor solda cu rezultatele scontate.

Cei doi lideri au avut un schimb serios și consistent de păreri legate de toate aspectele situației din jurul Ucrainei. Partea franceză a prezentat, la rândul ei, ”părerile cunoscute referitoare la operațiunea militară specială desfășurată de Rusia pentru apărarea Donbassului și a exprimat speranța că actualul conflict va fi rezolvat în cel mai scurt timp prin dialog și negocieri cu Kievul”.

Kremlinul a subliniat că președintele Rusiei a atras o deosebită atenția asupra faptului că forțele armate ruse nu amenință populația civilă și nu aplică lovituri asupra unor obiective civile. ”Pericolul vine de la naționaliștii ucraineni, care folosesc populația civilă ca scut viu, plasează special sisteme de atac în cartiere de locuințe și au intensificat tirurile asupra orașelor din Donbass”, se arată în comunicat.

Putin și Macron au convenit să păstreze legătura. Discuția a fost de durată și s-a desfășurat la inițiativa părții franceze.

Vzgliad amintește că luni au început negocieri între Rusia și Ucraina.

La 24 februarie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că a decis desfășurarea unei operațiuni militare speciale care are drept scop protejarea oamenilor de abuzurile și genocidul regimului de la Kiev, demilitarizarea și denazificarea Ucrainei, de aducerea în fața justiției a celor care au comis numeroase crime sângeroase împotriva locuitorilor pașnici, inclusiv cetățeni ai Rusiei. Șeful statului a subliniat că Rusia nu va permite apariția, în Ucraina, a armei nucleare.

owner

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

4 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

6 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

7 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

8 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

8 ore ago

”Linia directă” cu cetățenii și conferința de presă a președintelui rus, Vladimir Putin, dedicate bilanțului de an 2025 – VIDEO

Transmisia în direct va începe astăzi, pe 19 decembrie, la ora 11:00, ora Bucureștiului. https://youtu.be/hOFsg3fHrHg

9 ore ago

This website uses cookies.