Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: twitter
”Statele Unite trebuie să se întrebe pe sine cine a început toate acestea”, a adăugat pe caricatură purtătorul de cuvânt al MAE chinez.
După cum amintește, în context, agenția RIA Novosti, președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Chinei, Xi Jinping, au avut, săptămâna această o convorbire telefonică, în cadrul căreia liderul chinez a subliniat că Beijingul se pronunță pentru rezolvarea crizei dintre Rusia și Ucraina pe calea negocierilor, declarând, tototadă, că, în situația dată, trebuie să se renunțe la mentalitatea războiului rece și să fie respectate interesele legitime ale tuturor țărilor în domeniul securității. La rândul său, Putin a expus omologului chinez istoria problemei ucrainene, informându-l, totodată, despre modul de desfășurare a operațiunii speciale.
În ultimele săptămâni, situația din Donbass a-a agravat în mod serios: Kiev a concentrat pe linia de contact o mare parte din armata sa și a intensificat titurile asupra republicilor DNR și LNR, folosind în acest scop o tehnică militară interzisă de Acordurile de la Minsk. Din cauza amenințării unei invazii din partea Ucrainei, autoritățile celor două republici au început evacuarea femeilor, copiilor și a bătrânilor în regiunile ruse, declarând mobilizare generală, iar la 19 februarie au cerut Rusiei să le recunoască independența.
Două zile mai târziu, la 21 februarie, Vladimir Putin a semnat decretele de recunoaștere a suveranității LNR și DNR, iar la 24 februarie a anunțat începutul operațiunii speciale. El a asigurat că în planurile Moscovei nu intră ocuparea Ucraine, ci doar demilitarizarea și denazificarea ei. Șeful statului a definit scopul operațiunii apărarea locuitorilor din DNR și LNR, care, timp de opt ani, au fost supuși unui genocid.
De asemenea, el le-a cerut militarilor ucraineni să nu ducă la împlinire ordinele criminale, să depună armele și să meargă la familiile lor. Potrivit lui Putin, întreaga responsabilitate pentru vărsarea de sânge va sta pe conștiința regimului de la Kiev.
Ministerul rus al Apărării a subliniat că nu sunt lovite obiecitve civile de pe teritoriul Ucrainei, ci doar infrastructura militară; populația civilă nu este amenințată de nici un pericol.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost acuzată că, la întâlnirea ei cu…
Reprezentanții europeni, sosiți la Abu Dhabi pe fondul negocierilor privind Ucraina, ar putea pur și…
MAE rus: SUA vor să-l vadă pe Putin la summitul G20, iar Moscova va rezolva…
Ucraina dezvoltă un sistem de interceptare a rachetei ”Oreșnik” dincolo de atmosfera terestră. Informația a…
Echipa națională a Rusiei a strălucit la Olimpiada Internațională de Chimie „Abu Rayhan Biruni”, desfășurată…
Rusia observă o intensificare a activităților provocatoare desfășurate de țările occidentale în zona Mării Baltice,…