Foto: сила-кузбасса.рф
”Să furnizăm produsele noastre în Uniunea Europeană, în Statele Unite și să primim plata în dolari, euro, într-o serie de alte valute, nu mai are pentru noi nici un sens deja. De aceea, am luat hotărârea ca în cel mai scurt timp să fie elaborat un pachet de măsuri pentru ca plățile – începem cu asta, cu gazele noastre naturale – ca plățile pentru gazele noastre naturale livrate în așa-numitele țări neprietenoase să fie efectuate în ruble rusești. Cu alte cuvinte, să refuzăm folosirea pentru aceste plăți a tuturor valutelor care s-au compromis”, a spus liderul de la Kremlin.
”Rog Guvernul să dea o directivă corespunzătoare Gazpromului în vederea modificării contractelor în vigoare. În același timp, tuturor consumatorilor străini trebuie să li se ofere posibilitatea de a efectua operațiunile necesare”, a spus Putin, citat de agenția TASS.
Decizia a fost susținută în Consiliul Federației. Senatorul Andrei Klimov a spus că disponibilitatea țării de a vinde gaze pentru ruble va întări moneda națională. Anterior, vicepremierul Aleksandr Novak a declarat că fără livrările de petrol și gaze ale Rusiei, piețele mondiale ar putea intra în colaps.
Speakerul Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a calificat decizia de renunțare la plata în dolari și euro pentru gaze drept istorică. ”Renunțarea la plata în dolari și euro este o decizie istorică, fără de care nu poate fi realizată suveranitatea financiară și economică a Rusiei. Un pas spre dedolarizarea economiei noastre”, a spus Volodin într-o postare pe canalul său de pe rețeaua Telegram.
🎄La 18 decembrie 2025, la Ambasada Federației Ruse din București a avut loc o recepție…
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
This website uses cookies.