Categories: MilitarRusia si lumea

Ministerul Apărării al Rusiei a acuzat fundația fiului lui Biden de finanțarea laboratoarelor biologice din Ucraina

Analiza documentelor dedicate activităților desfășurate de Pentagon în Ucraina a stabilit că Fundația fiului președintelui Statelor Unite, Joe Biden, Hunter, și cea a lui George Soros sunt implicate în finanțarea laboratoarelor biologice care activează pe teritoriul republicii. Despre indiciile descoperite a anunțat șeful Trupelor de protecție chimică, biologică și împotriva radiațiilor ale Forțelor Armate ale Rusiei, Igor Kirillov, citat de agenția Lenta.ru.

Astfel, s-a aflat, în special, că Fondul de investiții Rosemont Seneca, la conducerea căruia se află Biden jr, a colaborat strâns cu compania Metabiota, unul dintre principalii furnizori de echipamente pentru laboratoarele biologice ale Pentagonului din întreaga lume. De asemenea, în finanțarea programului american a fost observată Fundația Soros, precum și Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor al SUA și Agenția americană pentru dezvoltare internațională. 

”Amploarea programului impresionează… Iar întreaga această activitate se desfășoară sub controlul total al Pentagonului”, a spus Kirillov. 

Lenta.ru amintește că, anterior, Ministerul Apărării al Rusiei a anunțat că în laboratoarele înființate și finanțate de Statele Unite în Ucraina s-au efectuat experimente cu mostre de coronavirus. Potrivit instituției, documentele găsite demonstrează că, în 2022, partea americană intenționa să ”lucreze la agenți patogeni ai păsărilor, liliecilor și reptilelor, pentru ca ulterior să fie studiată posibiitatea transmiterii de către aceastea a pestei porcine africane și a antraxului”.

owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

5 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

5 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

6 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

6 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

16 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago