Ucro-naziștii păgâni și „memoria genetică” a Europei

După cum a menționat ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, la 19 aprilie, operațiunea militară specială a armatei ruse în Ucraina a intrat în a doua fază. În același timp, Rusia nu are de gând să folosească arme nucleare în acest context.

Totodată, potrivit Ministerului rus al Apărării, în timpul operațiunii militare speciale au fost obținute date extrem de îngrijorătoare că, odată cu binecuvântarea (dacă acest cuvânt este aplicabil aici) dată de către regimul de la Kiev, batalioanele teroriste neo-naziste au creat până la 70 grupuri mobile de diversiune cu scopul de a organiza „bombardamente brutale din partea militarilor ruși” asupra unor biserici ortodoxe în noaptea de Paști, între 23 și 24 aprilie, în întreaga Ucraină.

Blasfemie! Este greu de crezut în existența unui astfel de plan diabolic! Însă, veteranii războiului civil de 8 ani din estul Ucrainei își amintesc că în 2014-2015 ucro-naziștii au comis deja crime barbare similare în Donbass și au existat cazuri când preoții ortodocși au murit chiar în timpul rugăciunii.

Va răspunde la o asemenea provocare la adresa umanismului și a ortodoxiei Europa „democratică iluminată”, care în urmă cu aproape două decenii a refuzat să recunoască creștinismul ca una dintre sursele civilizației europene? Nu va pierde ea din nou, sub presiunea păgânilor neo-naziști de la Kiev, și, de fapt, a sataniștilor, care până acum s-au bucurat de toată favoarea ei și de impunitatea absolută?!

Armata rusă, la rândul său, aderă în mod constant la normele dreptului internațional care gestionează regulile de război. Multe mii de prizonieri de război ucraineni au primit deja hrană și îngrijire medicală. Niciun prizonier nu este supus torturii, abuzului și nu este „dispărut în acțiune”. Dimpotrivă, Ministerul rus al Apărării publică în mod constant cele mai detaliate liste ale morților și răniților, indicând numele acestora și, după caz, locurile morții și înmormântării. Tuturor celor care depun armele, chiar și neo-naziștilor, li se garantează viața, iar în caz de implicare în crime de război și acte de genocid se garantează un proces legal.

În Europa „umană”, dimpotrivă, se înmulțesc cazurile de persecuție a oamenilor, nu doar pentru că sunt ruși, ci și pentru că sunt suspectați că au un fel de legături cu Rusia. O toleranță surprinzătoare este arătată față de actele de vandalism și încălcare a ordinii publice din partea „refugiaților ucraineni”, printre care se numără în mod suspect mulți bărbați de vârstă militară.

În Europa, care și-a „uitat rădăcinile creștine”, se preferă să se treacă sub tăcere crimele monstruoase ale ucro-naziștilor împotriva prizonierilor de război ruși. În același timp, este umflat cu lejeritate zgomotul în jurul provocărilor ieftine înscenate în stilul „căștilor albe”, în jurul „atrocităților monstruoase” care ar fi fost săvârșite de armata rusă.

De ce ar fi toate acestea? Nu a înviat cumva amintirea genetică a „înpăciuirii” liderilor naziști ai Germaniei și a aliaților săi în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial (acordul de la München, septembrie 1938 – n.r.) , care apoi s-a transformat în complicitate la crime de război comise în cadrul numeroaselor divizii SS, la genocidul evreilor (Holocaust) și al milioanelor de reprezentanți ai popoarelor URSS?..