Categories: MilitarRusia si lumea

Duda a declarat că ”nu va mai exista” graniță între Polonia și Ucraina

Președintele Poloniei, Andrzej Duda (în imagine), și-a exprimat speranța că între Polonia și Ucraina nu va mai exista graniță și că popoarele celor două țări ”vor trăi împreună pe acest pământ”, relatează RBC.

”Între țările noastre – Polonia și Ucraina – nu va mai exista graniță. Această frontieră nu va mai fi. Pentru ca noi să trăim împreună pe acest pământ, construind și reconstruind împreună fericirea noastră comună și forța comună, care ne va permite să respingem orice pericol sau orice posibilă amenințare”, a declarat președintele. 

Duda a subliniat, de asemenea, că, astăzi, polonezii fac totul pentru a ajuta Ucraina să țină piept ”agresiunii ruse”. ”Ne străduim să oferim acest sprijin și ne adresăm lumii întregi pentru acest sprijin”, a spus el. 

RBC amintește că, la 5 mai, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut țărilor lumii să preia șefia asupra regiunilor, orașelor și domeniilor de activitate care au avut cel mai mult de suferit de pe urma acțiunilor militare, pentru a asigura refacerea lor. ”Proiectul unei astfel de șefii poate crea un nou (…) exemplu istoric de cooperare și parteneriat între statele lumii libere, între regiunile, orașele și companiile Europei și țările democratice”. Anterior, el a estimat costul redresării economiei și infrastructurii ucrainene la 600 miliarde de dolari. 

În ultimele zile ale lunii trecute, la 28 aprilie, șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei, Serghei Narîșkin, a anunțat, cu referire la date obținute de la serviciile speciale, că Washingtonul și Varșovia elaborează un plan de a instaura controlul Poloniei asupra ”posesiunilor ei istorice” din Ucraina. Potrivit spuselor sale, Polonia vrea să introducă trupe în regiunile din vestul Ucrainei sub lozinca ”apărării lor de agresiunea rusă”.  

Drept răspuns, secretarul de presă al ministrului-coordonator al serviciilor speciale ale Poloniei, Stanislav Jarin, a declarat că informația privind ”anexarea către Polonia a Ucrainei de vest” este o minciună, al cărui scop este de a presăra neîncredere între Kiev și Varșovia.

Ultima oră:

Cuvintele președintelui polonez Duda au fost comentate de Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei.

„Este vorba despre anexarea efectivă a teritoriilor Ucrainei de Vest de către Polonia. Terenul este sondat încet, dar sigur. Durerile fantomă ale măreției de odinioară care i-au chinuit pe polonezi de câteva secole nu au dispărut nicăieri”.

„Sarcina este simplă – de a recupera râvnitele ținuturi istorice, ascunzându-se în spatele retoricii agresive anti-ruse și al mantrelor false despre fericirea comună cu Ucraina „fără granițe”. Pentru a se răzbuna numeroasele împărțiri ale Poloniei”.

owner

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

7 ore ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

8 ore ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

9 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

11 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

11 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

12 ore ago
# #