Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: TASS
El a precizat că, pentru anul în curs și pentru cel următor a fost deja distribuit numărul candidaților pentru admitere, astfel că ”orice modificări ar fi contraindicate”.
”Așa cum se întâmplă de regulă, pornind de la ampla noastră dezbatere, universitățile vor introduce, pe de o parte, modificări în programele corespunzătoare, ceea ce se va corela deja, într-un fel sau altul, cu începutul noului an școlar, iar pe de altă parte, există proceduri de deschidere a unor noi programe educaționale, de elaborare a standardelor. Practica ne arată că totul se întâmplă destul de rapid”, a declarat Falkov.
Ministrul a adăugat că modificările trebuie introduse în mod echilibrat și prudent, ele nefiind un scop în sine. În opinia lui Falkov, punctul de orientare trebuie să fie, în primul rând, interesele candidaților la admitere, ale angajatorilor, ale industriei, ale domeniilor de activitate și ale universităților în sine.
Agenția Rambler amintește că, la 24 mai, ministrul a declarat că sistemul de învățământ Bologna reprezintă ”o etapă depășită” și că în Rusia trebuie să apară un sistem propriu. Ministerul propune o perioadă de tranziție de la sistemul Bologna la unul național, fără să existe schimbări radicale.
Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…
Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…
Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…