Au fost dezvăluite cerințele secrete ale Europei pentru Zelenski

Probabil că, în cadrul vizitei lor în Ucraina, liderii Germaniei, Franței și Italiei au încercat, ”în spatele ușilor închise” să-l convingă pe Volodimir Zelenski să se așeze la masa negocierilor cu Rusia, scrie publicația germană Die Welt, citată de RIA Novosti.

Potrivit cotidianului german, aflați la Kiev, Olaf Sholz, Emmanuel Macron și Mario Draghi, s-au pronunțat în favoarea acordării Ucrainei a statutului de candidat la UE. ”În schimb, în ”spatele ușilor închise”, șefii de stat și de guvern au încercat, după toate probabilitățile, să-l convingă pe Zelenski să se așeze la masa negocierilor cu președintele Rusiei, Vladimir Putin”, susține publicația.

Pagubele economice suferite de aceste țări europene din cauza consecințelor crizei devin tot mai puternice și sunt tot mai greu de compensat. ”Creșterea economică frânează, inflația a atins un nivel record”, amintește Die Welt.

Autorul articolului estimează că, în plus, liderii vest-europeni au venit la Kiev cu propriile lor agende. Macron, spre exemplu, care a devenit, în ultimele săptămâni, un ”pragmatic” preocupat mai mult de încheierea crizei, decât integritatea teritorială a Ucrainei, având în vedere urmările economice ale crizei, a dorit ”să-și clarifice poziția”.

În același timp, premierul Italiei, Mario Draghi, s-a străduit, prin participarea sa la întâlnire, să demonstreze statutul Romei de unul dintre principalii actori ai Uniunii Europene. ”Dar și pentru Macron, și pentru Draghi este la fel de important ca această criză să se termine cât mai repede posibil. În Italia, situația devine din ce în ce mai neplăcută: dacă, din cauza conflictului, productivitatea economică nu își revine, va fi pusă în pericol însăși stabilitatea țării”, conchide ziarul.

RIA Novosti amintește că, anterior, șeful Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, a declarat că acțiunile distructive ale Statelor Unite, Marii Britanii și ale altor țări NATO de alimentare a Kievului cu arme și de stimulare a sentimentelor naziste au dus la încetarea dialogului ruso-ucrainean. Viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov, a spus, la rândul său, că întreaga responsabilitate pentru întreruperea negocierilor de pace revine Kievului și ”protectorilor lui occidentali”.

Owner

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

2 ore ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

3 ore ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

3 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

5 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

6 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

6 ore ago
# #