Reuters: Țările G7 ar putea discuta situația cu turbina gazoductului ”Nord Stream”

Liderii țărilor Grupului celor șapte (G7) ar putea discuta problema cu turbina companiei Siemens pentru gigantul rus Gazprom, instalație trimisă în Canada pentru reparații și care, acum, nu poate fi adusă înapoi din cauza introducerii de sancțiuni împotriva Rusiei, a anunțat agenția Reuters, relatează Lenta.ru.

Potrivit ministrului canadian al Resurselor Naturale, Jonathan Wilkinson, reducerea livrărilor de gaze prin gazoductul ”Nord Stream”, apărută ca urmare a situației create cu respectiva instalație, a îngrijorat Germania.

”Sunt convins că subiectul va ieși la suprafață măcar pe culoarele G7. Nu aș conta prea mult pe faptul că vom putea găsi o soluție până la finalul acestei întâlniri”, a declarat oficialul canadian.

Anterior, autoritățile de la Ottawa au anunțat că vor continua negocierile cu Guvernul german pentru a găsi căi de a livra instalația pentru gazoductul ”Nord Stream”, aflată în reparații.

Lenta.ru amintește că, de la mijlocul lunii iulie, volumul de gaze transportat din Rusia în Europa prin gazoductul ”Nord Stream” s-a redus drastic. Gazprom a declarat că nu a putut primi la timp de la reparații agregatele de comprimare produse de Siemens, motiv pentru care livrările prin această conductă pot fi asigurate doar în volum limitat, considerabil mai mic decât cel planificat. Capacitatea zilnică a scăzut, începând din 16 iunie, cu 40%, până la 67 milioane metri cubi.

Owner

Recent Posts

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

31 de minute ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

3 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

3 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

4 ore ago

Președintele Cubei este pregătit să reziste Statelor Unite

După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…

4 ore ago

Experți: BRICS poate preveni „un incendiu global” al conflictului iranian

”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…

19 ore ago
# #