Kaliningrad/ Foto: gidrussia.ru
”Orice încercare de a rupe Kaliningradul de Rusia se va termina cu o confruntare militară cu Rusia. Nu cred că NATO nu înțelege acest lucru”, a spus senatorul, subliniind că primele care ar trebui să se gândească la asta sunt Lituania și Polonia, deoarece ele sunt ”primele care vor ajunge la modul serios în acest tocător de carne”.
În opinia politicianului, cuvintele fostului ministru pot fi un fel de ”tatonare a determinării, fermității Rusiei”. Potrivit spuselor sale, țările occidentale nu trebuie ”să se amăgească singure”, pentru că Rusia nu va ceda din teritoriile sale.
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dimitri Medvedev, a calificat declarația lui Gulbis drept o încercare de ”a porni un al treilea război mondial”, subliniind că ea nu va fi uitată. Fostul șef al ministerului de Interne al leton a afirmat că restrictiile introduse de Lituania la tranzitul de produse în regiunea Kaliningrad este ”semnal clar” privind disponibilitatea Alianței Nord-Atlantice și a Uniunii Europene de a ”lua” Kaliningradul de la Rusia. Începând din 18 iunie, ”Căile ferate ale Lituaniei” au suspendat tranzitul în Kaliningrad a mai multor produse intrate pe lista de sancțiuni a UE.
Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, director științific al Clubului Internațional de…
Ungaria a depus la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o plângere împotriva interdicției privind…
Motivul îl reprezintă temperaturile scăzute și reducerea livrărilor de GNL din SUA, relatează publicația Lomovka…
Politologul Serghei Markov consideră că Rusiei i s-a pregătit o capcană. Într-o postare pe pagina…
Kremlinul insistă că, între președinții Federației Ruse și Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, contactele…
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a susținut, recent, o conferință de presă, în…
This website uses cookies.