Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Viceministrul rus al Apărării, Aleksandr Fomin/ RIA Novosti
”Cu participarea CICR s-a reușit, de asemenea, organizarea unui dialog cu Kievul privind schimbul de prizonieri de război și de trupuri neînsuflețite de militari. Până în prezent au fost efectuate 27 de astfel de operațiuni”, a spus Fomin în cadrul unui briefing pentru atașații militari străini. El a adăugat că la Ministerul Apărării a fost formată o comisie medicală permanentă, care se ocupă de examinarea prizonierilor de război bolnavi sau răniți. Comisia funcționează în conformitate cu recomandările și principiile bazate pe Convenția de la Geneva.
Fomin a amintit că, împreună cu ONU și CICR au fost efecuate cu succes, în lunile aprilie-mai 2022, operațiuni de evacuare a populației civile din interiorul combinatului Azovstal, precum și de scoatere de acolo a militarilor și luptătorilor ucraineni ai formațiunilor naționaliste.
În total, din combinatul Azovstal au ieșit peste 3000 de persoane, din care peste 2400 de soldați AFU și luptători ai formațiunilor naționaliste. Operațiunile au avut un caracter strict umanitar.
Angajații organizațiilor internaționale au confirmat că respectivele operațiuni s-au derulat cu respectarea strictă a normelor de drept umanitar internațional”, a adăugat Fomin.
Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…
Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…
Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…