In SUA s-a explicat rezistenta economiei ruse

Economia Rusiei a rezistat sancțiunilor introduse de țările occidentale, ceea ce ridică semne de îndoilă privind eficiența lor, a apreciat pentru revista The National Interest comentatorul și membrul științific al Centrului pentru Interese Naționale al SUA, Mark Episcopos, relatează Lenta.ru.

În opinia lui, rezistența economiei ruse se explică prin patru factori. Un rol deloc lipsit de importanță l-au avut, în special, măsurile adoptate de Banca Centrală, care a reacționat prompt și a apărat rubla față de restricțiile financiare impuse de Uniunea Europeană și de Statele Unite.

Rusia a fost ajutată să reziste și de decizia autorităților privind sistemul ”importului paralel”. ”De la blugii Levi’s, până la iPhone – numeroase produse obișnuite sau de lux sunt încă disponibile spre achiziție în centrele comerciale ruse, cu toate că producătorii lor nu mai fac livrări directe pe piața rusă”, se arată în articol.

În plus, a subliniat Episcopos, multe state cu economie puternică nu numai că au refuzat să adere la regimul de sancțiuni antiruse, dar continuă să-și adâncească legăturile comerciale și financiare cu Moscova. Astfel, în ultimul an și jumătate, India și China au sporit ritmul importurilor de resurse energetice din Rusia. Pe acest fundal, au crescut puternic veniturile Rusiei din exportul de resurse energetice după introducerea sancțiunilor occidentale.

Al patrulea factor de succes al sistemului economic al Rusiei îl constituie, potrivit lui Episcopos, modul defectuos în care au fost gândite sancțiunile. În opinia editorialistului, măsurile restrictive afectează mai mult țările europene decât Rusia, ceea ce poate duce la o divizare a coaliției antirusești.

Anterior, postul de televiziune France 2 a difuzat un reportaj a cărui concluzie a fost că economia Rusiei rezistă bine la sancțiuni, iar scăderea PIB-ului țării va fi mult sub prognoze. ”Să intri într-un supermarket din Moscova este ca și cum ai intra în orice alt supermarket occidental. Rafturile sunt pline cu produse. Clienții pot găsi fără efort mărfuri franțuzești sau sticle cu vin european”, relata autorul reportajului.

Owner

Recent Posts

Fiodor Lukianov: Consiliul pentru Pace prin forță

Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, director științific al Clubului Internațional de…

7 ore ago

Interzicerea livrărilor de energie din Rusia. Ungaria a mers în justiție

Ungaria a depus la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o plângere împotriva interdicției privind…

13 ore ago

În ianuarie, Europa a majorat drastic achizițiile de gaz rusesc

Motivul îl reprezintă temperaturile scăzute și reducerea livrărilor de GNL din SUA, relatează publicația Lomovka…

13 ore ago

Politolog: Rusiei i s-a întins o capcană

Politologul Serghei Markov consideră că Rusiei i s-a pregătit o capcană. Într-o postare pe pagina…

13 ore ago

Peskov: Negocieri între Putin și Zelenski sunt posibile doar la Moscova

Kremlinul insistă că, între președinții Federației Ruse și Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, contactele…

14 ore ago

Lavrov, despre noua poziție a Moscovei în negocierile privind Ucraina

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a susținut, recent, o conferință de presă, în…

14 ore ago

This website uses cookies.