Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: TASS
Liderul grupului parlamentar din Duma de Stat al Partidului ”Rusia Justă – Pentru Adevăr”, Serghei Mironov/ Foto: TASS
”Reamintesc că desfășurarea unei operațiuni antiteroriste are drept scop inclusiv eliminarea șefilor bandelor organizațiilor teroriste. Nu voi osteni să spun că unul dintre obiectivele stabilite de președintele Rusiei, Vladimir Putin – denazificarea Ucrainei – nu va fi dusă la îndeplinire fără lichidarea regimului terorist criminal al președintelui Ucrianei, Volodimir Zelenski”, a subliniat el.
Anterior, Mironov a menționat, într-o conversație cu Izvestia, că situația de la Centrala nucleară ”Zaporojie” amenință nu numai Europa, ci întreaga planetă. Potrivit spuselor sale, dacă se va produce o explozie nucleară, consecințele vor fi dintre cele mai serioase pentru toate țările Uniunii Europene.
Joi, s-a anunțat că vizita delegației Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) la CNE de la Zaporojie ar putea avea loc în perioada imediat următoare, procesul de pregătire a deplasării urmând un curs pozitiv. Din misiune vor face parte nu doar specialiști privind păstrarea în condiții de siguranță a stocului de uraniu îmbogățit, dar și experți în securitate pentru evaluarea consecințelor atacurilor astupra stației electrice.
Luptătorii ucraineni au tras de nenumărate ori asupra teritoriului Centralei de la Zaporojie. În special, la 20 august ei au lansat o lovitură folosind armament occidental cu rază lungă de acțiuni – cu proiectile de 155 mm standard NATO. Obuzele au căzut pe teritoriul centralei nucleare în aproapierea clădirii administrative. La 26 august centrala a fost supusă atacurilor din partea militarilor ucraineni de șase ori! Obiectivele de importanță critică, deocamdată, nu au fost afectate, deși alimentarea cu curent electric a teritoriului ucrainean a fost întreruptă.
Centrala de la Zaporojie a fost luată sub protecția forțelor rusești în cadrul operațiunii speciale de apărare a Donbassului. La 11 august, ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, a subliniat că plecarea militarilor ruși s-ar putea transforma într-o catastrofă, deoarece Kievul ar putea folosi centrala nucleară pentru provocări înfiorătoare.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost acuzată că, la întâlnirea ei cu…
Reprezentanții europeni, sosiți la Abu Dhabi pe fondul negocierilor privind Ucraina, ar putea pur și…
MAE rus: SUA vor să-l vadă pe Putin la summitul G20, iar Moscova va rezolva…
Ucraina dezvoltă un sistem de interceptare a rachetei ”Oreșnik” dincolo de atmosfera terestră. Informația a…
Echipa națională a Rusiei a strălucit la Olimpiada Internațională de Chimie „Abu Rayhan Biruni”, desfășurată…
Rusia observă o intensificare a activităților provocatoare desfășurate de țările occidentale în zona Mării Baltice,…