Lavrov a văzut ”o împărțire rasială” în ”ordinea după reguli” a Occidentului

În frunte cu Statele Unite, țările occidentale folosesc o abordare neocolonială, ce presupune împărțirea statelor lumii la exepționale și toate celelalte, a declarat șeful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov la al cincilea Forum global al tinerilor diplomați, eveniment desfășurat la Kazan, informează TASS.

În opinia ministrului, este vorba despre ”ordinea după regulile” care sunt ”impuse” de Occident. În cadrul acestei ordini, statele excepționale dispun apriori de ”indulgență pentru orice acțiune”, alte țări fiind obligate să urmeze statele ”miliardului de aur”, consideră șeful MAE rus.

”Suntem susținători consecvenți ai respectului față de diversitatea culturală şi civilizaţională a popoarelor, a dreptului lor de a-și stabili singure soarta. (…) Rusia – cea mai mare putere euroasiatică și euro-pacifică, un stat-civilizație – continuă să transpună în practică un curs de politică externă iubitor pace, să promoveze o agendă globală și regională pozitivă, unificatoare, orientată spre viitor”, a adăugat ministrul.

Lavrov a mai vorbit despre apariția rasismului în politica altor state. În aprilie, el a recomandat diplomaților ruși din țările UE să nu iasă singuri în oraș, susținând că ”rasismul latent nu a dispărut nicăieri din Europa”. ”Iar acum, dacă ești ”rus”, ordinul este ”fas!” (o comandă de atac pentru câini – n.r.), consideră el. În mai, șeful diplomației de la Moscova a numit ”războiul de propagandă” împotriva Rusiei drept ”un rasism pe față”.

Cu ceva timp în urmă, Lavrov a definit sfârșitul cursului de dominare totală a SUA ca fiind unul dintre obiectivele introducerii de trupe rusești în Ucraina, leadershipul Washingtonului construindu-se, în opinia lui, ”cu încălcarea gravă a dreptului internațional”. După niște reguli, asupra cărora ei insistă acum și care se elaborează de la caz la caz”, a subliniat Lavrov.

Autoritățile SUA au lansat contra-acuzații împotriva Rusiei, iar în iunie 2020, Congresul american a inclus în proiectul bugetului militar alcătuirea unui raport privind ”sprijinul rusesc” acordat grupărilor rasiste din SUA. S-a mers pe ideea că documentul va analiza problema sprijinului oficial acordat de Moscov ”grupărilor și rețelelor extremiste din Europa și SUA orientate spre violență etnică” și al căror scop a fost crearea de amenințări la adresa securității naționale și a democrației.

De asemenea, Rusia a fost suspectată de implicare în revoltele din SUA, apărute după moartea afroamericanului George Floyd în timp ce era reținut de poliție. Un punct de vedere exprimat de fostul consilier pe probleme de securitate națională din administrația fostului președinte Barack Obama, Susan Rice, potrivit căreia Moscova a contribuit la radicalizarea protestelor prin intermediul rețelelor sociale și prin finanțarea revoltelor. MAE rus a catalogat aceste acuzații drept ”mitologie” și a îndemnat SUA ”să se ocupe în primul rând de propria politică internă”.

Owner

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

5 ore ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

6 ore ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

6 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

8 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

8 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

9 ore ago
# #