Categories: MilitarRusia si lumea

Putin a catalogat ”o prostie cât casa” afirmațiile că Rusia trage în Centrala nucleară de la Zaporojie

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a calificat ”o prostie cât casa” declarațiile potrivit cărora Rusia însăși trage asupra Centralei nucleare Zaporojie, menționând că în apropierea stației se găsesc resturi de proiectile ale sistemului reactiv cu lansare multiplă HIMARS, de producție americană, relatează agenția TASS.

”Noi suntem cei care controlăm stația. Acolo sunt militarii noștri. Reiese că noi tragem în noi înșine? Asta este pur și simplu o prostie cât casa. Altfel nu poate fi definit”, a spus șeful statului vorbind, miercuri, la Forumul Economic Estic din Vladivostok.

El a adăugat că în discuții, partenerii occidentali recunosc că ”acest lucru nu are logică”. ”Asta ar fi primul aspect. Al doilea – acolo sunt fragmente HIMARS împrăștiate pe jos și alte mijloace occidentale de distrugere”, a subliniat Putin.

TASS amintește că, la 6 septembrie, AIEA a făcut bilanțul vizitei misiunii sale la obiectivele nucleare ale Ucrainei și, în special, la Centrala de la Zaporojie. În raportul publicat marți, organizația a cerut ca în jurul centralei să fie creată o zonă de securitate pentru a preveni eventuale avarii. Directorul general al AIEA, Rafael Grossi a declarat că nu poate răspunde la întrebarea cine a tras în centrală.

Forțele Armate ale Ucrainei continuă să atace intens localitățile situate pe malul stâng al Niprului. Sub focul armelor se află orașele de coastă, în special, Kamenka-Dneprovska, Vodianoe și Energodar. Sunt victime și imobile deteriorate, infrastructura civilă afectată. Proiectilele cad și pe teritoriul din jurul Centralei de la Zaporojie – cea mai mare centrală nucleară electrică din Europa. În ultimul timp, Militarii ucraineni atacă în mod regulat stația. În plus, ele au încercat debarcarea unei unități de desant în apropierea centralei, dinspre lacul de acumulare. Potrivit Ministerului Apărării, una dintre aceste încercări a vizat ocuparea Centralei înaintea vizitei misiunii AIEA.

Owner

Recent Posts

Americanist: Cine stă în calea planurilor SUA de soluționare a crizei din Ucraina?

Moneda oferită de delegația americană președintelui Rusiei, Vladimir Putin (în imagine), demonstrează intenția Casei Albe…

9 ore ago

Despre vizita lui Witkoff la Moscova. Ce este de reținut

Așa cum era de așteptat, vizita lui Witkoff și Kushner nu a dus la nimic…

9 ore ago

Patinaj artistic. Perechile din Georgia și Cehia au renunțat la steaguri în fotografia alături de sportivii ruși

Perechile de dans din Georgia și Cehia au decis să nu afișeze steagurile țărilor lor…

10 ore ago

Drona de la Leipzig. Lavrov: Este începutul unui adevărat război

Acuzațiile nefondate lansate la adresa Rusiei după ce a fost descoperită o dronă la Leipzig…

12 ore ago

Politolog: Declarațiile Berlinului și ale lui Zelenski, verigi ale aceleiași logici politice

Secretarul Uniunii Jurnaliștilor din Rusia, politologul Timur Șafir, a comentat pentru publicația Lomovka acuzațiile formulate…

18 ore ago

Calea Maritimă de Nord va fi navigabilă tot anul. Cum se va reuși

Împreună cu specialiștii companiei chineze NewNew Shipping, inginerii corporației ruse Rosatom au demarat lucrările de…

18 ore ago