Pușkov a sfătuit-o pe Sandu ca, în locul gazului rusesc, să cumpere din SUA ”molecule de libertate” lichefiate

Dacă președintele Moldovei, Maia Sandu, declară că nu este în stare să plătească gazul rusesc de la Gazprom din cauza prețurilor ridicate, ea poate, în schimb, să achiziționeze gratis, practic, molecule de libertate din Statele Unite, a declarat senatorul rus Aleksei Pușkov, citat de Izvestia.

”Sandu nu poate plăti – să nu cumpere gaze. Mai bine să achiziționeze ”molecule de libertate” lichefiate din SUA sau va cere, pe nimic aproape, niște gaze din România înrudită”, a subliniat Pușkov pe canalul său de pe rețeaua Telegram.

În ajun, Sandu a declarat în direct pe micile ecrane că în fiecare lună Chișinăul poartă negocieri cu Gazprom și a explicat faptul că, din cauza situației de pe piața spot, nu poate plăti pentru combustibilul albastru.

Potrivit agențiilor de presă, la 9 septembrie, în fața sediului administrației lui Sandu s-au adunat aproape 1000 de susținători ai partidului de opoziție ”Șor”, pentru o acțiune de protest. Demonstranții au acuzat autoritățile țării că au eșuat în negocierile cu Rusia privind livrările de gaze.

Anterior acestui moment, mai exact la 1 septembrie, premierul republicii, Natalia Gavrilița, a declarat că Guvernul Moldovei va continua să ofere cetățenilor țării compensații pentru creșterea prețurilor la gazele importate din Rusia. În plus, autoritățile de la Chișinău au adresat populației rugămintea de a reduce cu 15% consumul de gaze.

La 31 august, vicepremierul republicii, Andrei Spînu, a anunțat că Guvernul Moldovei nu poate finaliza auditul datoriei față de Gazprom până la 1 octombrie. Potrivit spuselor sale, în urma discuției telefonice purtate cu șeful Gazpromului, Aleksei Miller, Moldova a confirmat volumul livrărilor pentru luna septembrie. Dar partea rusă a prelungit perioada de audit până la 1 octombrie.

La 27 august, Pușkov a spus, de asemenea, că nu are sens ca Rusia să susțină ”actualul curs pro-occidental al Moldovei”. Așa a comentat politicianul rus informația că șeful partidului de opoziție ”Șor”, Ilan Șor, intenționează să meargă la Moscova pentru a ajunge la un acord privind livrările de gaze și ”a încălzi locuințele” oamenilor. Pușkov este convins că, drept răspuns, Rusia nu va primi nimic în afară de o consolidare a cursului pro-occidental al Chișinăului: nici mulțumiri, nici o schimbare a politicii.

La 23 august, reprezentantul oficial al Gazprom, Serghei Kuprianov, a anunțat că, după ce a amânat plata pe care Moldova trebuia să o efectueze pentru gaze, compania speră că, pe viitor, țara își va îndeplini în totalitate și la termen obligațiile contractuale de plată pentru livrările de gaze.

La sfârșitul lunii octombrie 2021, Moldova a convenit cu Gazprom prelungirea cu cinci ani a contractului privind livrările de gaze.

Owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

5 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

5 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

5 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

6 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

16 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago