Matlock, fost ambasador SUA în URSS: Kievul ar trebui să uite de teritoriile pierdute de dragul negocierilor

Ucraina trebuie să renunțe la pretențiile sale privind teritoriile care au aderat la Rusia și să se așeze la masa negocierilor, a declarat fostul ambasador al SUA în URSS, Jack Matlock, într-un articol publicat în The Responsible Statecraft, informează RG.

În articol se menționează că Ucraina, chiar și cu sprijinul NATO, nu va putea crea un stat stabil și funcțional în interiorul granițelor anului 1991.

Matlock este de părere că autoritățile de la Kiev și-a stabilit un obiectiv de neatins. El a adăugat că încercările de a recupera teritoriile vor antrena o spirală a escaladării și vor avea un final trist pentru țară.

„Conflictul putea fi prevenit <…> dacă Ucraina ar fi respectat Acordurile de la Minsk, ar fi recunoscut Donbassul ca entitate autonomă în cadrul Ucrainei, dacă nu ar fi ascultat de consilierii militari ai NATO și s-ar fi angajat să nu se adere la Alianța”, crede Matlock.

În opinia fostului ambasador, un acord de încetare a focului reprezintă singura modalitate de a opri ostilitățile militare, iar Statele Unite trebuie să folosească toate pârghiile de presiune pentru a determina Kievul să ajungă la o reglementare pașnică.

Owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

28 de minute ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

47 de minute ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

o oră ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

2 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

12 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

23 de ore ago