În Duma de Stat au fost depuse proiectele de lege ce interzic propaganda LGBT

Pachetul proiectelor de lege ce interzic propaganda LGBT a fost depus în Duma de Stat, a anunțat vice-speakerul Camerei Inferioare a Parlamentului rus, Piotr Tolstoi, într-o postare pe Telegram, informează agenția Lenta.ru.

Conform documentului, se interzice propaganda relațiilor netradiționale, a pedofiliei, precum și afișarea de informații și date referitoare la LGBT, ce încurajează schimbarea de sex printre adolescenți, pe internet, în mass-media, cărți, servicii audiovizuale, filme și reclame.

Se precizează că amenzile administrative pentru propaganda LGBT în rândul adulților ar putea ajunge și la patru milioane de ruble (66 700 de euro – n.r.). Amenzile pentru propaganda relațiilor sexuale netradiționale în rândul minorilor vor ajunge până la cinci milioane de ruble (83 300 de euro – n.r.).

La 13 octombrie, șeful Comitetului Dumei de Stat pentru politică informațională, Aleksandr Hinștein, a anunțat că guvernul a aprobat proiectul de lege privind răspunderea pentru propaganda LGBT. La rândul său, speakerul Camerei Inferioare a Parlamentului, Viaceslav Volodin, a explicat că deputații vor dezbate proiectul de lege ce interzice propaganda LGBT la 27 octombrie.

Owner

Recent Posts

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

10 minute ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

10 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

21 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago