Categories: MilitarRusia de azi

Putin a autorizat mobilizarea cetățenilor condamnați pentru infracțiuni grave

Președintele Vladimir Putin a semnat un decret ce autorizează mobilizarea cetățenilor care au condamnări nefinalizate pentru o serie de infracțiuni grave. Documentul a fost publicat pe portalul oficial al informațiilor juridice.

A fost modificat alineatul 4 al articolului 15 din legea cu privire la ”Pregătirea mobilizării și mobilizarea în Federația Rusă”, care, în varianta anterioară, prevedea că nu pot fi convocați pentru serviciul militar prin mobilizare ”cetățenii cu cazier judiciar sau condamnare nefinalizată pentru săvârșirea de infracțiuni grave”.

Codul penal al Rusiei include în categoria infracțiunilor grave cele comise cu premeditare pentru care s-au decis pedepse de maxim zece ani de închisoare, precum și fapte comise prin imprudență cu pedepse de până la 15 ani închisoare.

În noua versiune a articolului modificat referirile despre infracțiuni au fost înlocuite cu lista articolelor din Codul penal al Federației Ruse care se referă la persoanele cu cazier judiciar care nu pot fi înrolate. Conform amendametelor, nu pot fi mobilizați inclusiv cetățenii cu cazier judiciar sau condamnare nefinalizată pentru viol, pentru comiterea de acte teroriste, luare de ostatici, precum și pentru înaltă trădare și spionaj.

În același timp, acum vor putea fi trimiși în zona de acțiuni militare cei care au avut condamnări recente pentru furt, înșelătorie, daune grave aduse stării de sănătate, pentru trafic de droguri și alte infracțiuni.

În plus, Legea mobilizării a fost completată cu un articol, conform căruia cetățenii care au efectuat un serviciu civil alternativ în diferite organizații ale Forțelor Armate ale Rusiei, vor continua să-și îndeplinească serviciul alternativ în momentul anunțării mobilizării.

Putin a mai semnat un decret care consfințește statutul de formațiuni de voluntari. Conform documentului, prin statutul lor, voluntarii vor avea același statut ca militarii prin contract. Ei și membrii familiilor lor vor beneficia de garanțiile și compensațiile sociale prevăzute pentru militari, precizează cotidianul Kommersant.

Owner

Recent Posts

Jurnalistul Pîslaru a acuzat-o pe șefa Comisiei Europene că ignoră întrebările incomode

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost acuzată că, la întâlnirea ei cu…

11 ore ago

Lavrov le-a propus europenilor să stea la hotel pe durata negocierilor de la Abu Dhabi

Reprezentanții europeni, sosiți la Abu Dhabi pe fondul negocierilor privind Ucraina, ar putea pur și…

12 ore ago

MAE rus, despre participarea președintelui Putin la summitul G20

MAE rus: SUA vor să-l vadă pe Putin la summitul G20, iar Moscova va rezolva…

12 ore ago

„Pusă pe linia de asamblare”: Racheta ”Oreșnik”, pregătită pentru producția de masă

Ucraina dezvoltă un sistem de interceptare a rachetei ”Oreșnik” dincolo de atmosfera terestră. Informația a…

13 ore ago

Patru participanți, patru medalii de aur!

Echipa națională a Rusiei a strălucit la Olimpiada Internațională de Chimie „Abu Rayhan Biruni”, desfășurată…

14 ore ago

Riabkov: S-au intensificat acțiunile provocatoare ale Occidentului în Marea Baltică

Rusia observă o intensificare a activităților provocatoare desfășurate de țările occidentale în zona Mării Baltice,…

14 ore ago