
Steagul UE la sediul organizației din Bruxelles/ Foto: AP
„Dacă analizăm lucrurile la rece, țara care are cel mai mult de câștigat de pe urma acestui conflict este America, pentru că vinde mai mult gaz și la prețuri mai mari, dar și pentru că vinde mai multe arme”, a declarat un oficial european, citat de publicația menționată mai sus.
Unitatea aliaților occidentali se clatină, iar politicienii ”sunt furioși pe administrația Joe Biden”. Ei îi acuză pe americani că se îmbogățesc de pe urma crizei generale, scriu jurnaliștii de la Politico.
Pe reprezentanții europeni cel mai mult îi enerverzează subvențiile și taxele de mediu introduse de președintele american. În opinia celor de la Bruxelles, aceste măsuri restricționează în mod nedrept comerțul în Europa și amenință să distrugă industria continentului.
Unul dintre interlocutorii Politico a declarat că liderii UE au discutat cu Biden despre impactul politicilor americane asupra piețelor europene, dar că acesta nu era la curent cu implicațiile pentru UE. Ignoranța Statelor Unite, scrie publicația, s-a dovedit a fi o mare problemă.
„Europenii au fost în mod evident dezamăgiți de lipsa de informare și consultare preliminare”, a concluzionat David Kleimann, de la Centrul analitic Bruegel.
Vorbind, la începutul lunii noiembrie, la o reuniune cu reprezentanți ai industriei, președintele Franței, Emmanuel Macron, a criticat legea americană de reducere a inflației.
America produce gaz, pe care îl vinde mai scump decât țările din Europa, și oferă, de asemenea, un ajutor financiar uriaș pentru o serie de sectoare, ceea ce „înlătură proiectul european de piață”, s-a revoltat politicianul european.
În opinia lui Macron, legea privind reducerea inflației nu este în conformitate cu normele Organizației Mondiale a Comerțului. În această situație, Washingtonul acționează în mod „neprietenos”, a conchis președintele francez. În august, Joe Biden a promulgat o lege care, printre altele, prelungește subvențiile fiscale pentru achiziționarea de mașini electrice asamblate în America de Nord. Administrația președintelui a definit documentul „Lege privind reducerea inflației”. Guvernul a alocat 370 de miliarde de dolari pentru energie curată și pentru atingerea obiectivelor climatice și 64 de miliarde de dolari pentru reducerea prețurilor la medicamente și a costurilor asigurărilor de sănătate.
În același timp, UE a calificat repsectiva lege ca fiind discriminatorie față de produse similare importate din alte țări. Comisarul european pentru Piața Internă, Thierry Breton, nu a exclus impunerea de sancțiuni dacă SUA nu reconsideră măsurile de susținere a mediului de afaceri, prevăzute în Legea privind reducerea inflației.
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…