Categories: MilitarRusia de azi

A fost restabilită circulația pe porțiunea avariată și reparată a Podului Crimeii

Circulația pe banda dreaptă a autostrăzii de pe Podul Crimeii, avariată de explozia produsă în luna octombrie, a fost restabilită, a anunțat agenția TASS, citând biroul de presă al Direcției Federale a Drumurilor ”Taman”. Potrivit sursei citate, reluarea traficului după efectuarea lucrărilor rutiere pe respectivul tronson a avut loc la 5 decembrie, la ora 10:50.

La începutul lunii noiembrie, s-a anunțat că, pe podul din Crimeea, a fost finalizată montarea tuturor celor patru travee ale secțiunii rutiere, prăbușite, parțial, la 8 octombrie, după ce un camion a fost aruncat în aer, iar șapte cisterne ale unui tren de marfă au luat foc. La acea dată, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că atacul terorist a fost ordonat și executat de serviciile speciale ale Ucrainei.

Putin traversează cu mașina Podul Crimeii

Președintele Vladimir Putin a vizitat podul din Crimeea și a traversat personal cu mașina porțiunea reparată din autostrada avariată. În acest scop, șeful statului a ales un autoturism Mercedes, a circulat cu o viteză de 60-80 de kilometri pe oră și cu radioul setat pe postul Europa Plus.

El a fost însoțit de viceprim-ministrul Marat Husnullin, care i-a prezentat președintelui un raport privind lucrările de reparații.

Potrivit precizărilor sale, asamblarea tuturor structurilor s-a făcut chiar la locul reparației. Metalul a fost furnizat de la fabricile a trei mari producători ruși – din Tiumen, Kurgan și Voronej. Greutatea totală a construcțieii metalice a fost de 1.214 tone.

Husnullin a mai precizat că lanțul de aprovizionare cu metalul necesar a fost construit în întregime în mod manual, guvernatorii controlând zilnic producția fiecărei tone la fabricile din regiuni.

Podul Crimeii/Foto: TASS

În total, la lucrările de reparații au lucrat 500 de oameni, precum și trei macarale plutitoare, patru barje și aproximativ 21 de echipamente tehnice. S-a muncit fără oprire, 24 de ore din 24, chiar și pe timp de furtună, motiv pentru care a fost nevoie de cooptarea scanfandrilor, a adăugat vicepremierul.

La final, Putin a solicitat să fie reduse termenele pentru darea în funcțiune a căii ferate și ca restaurarea acesteia să fie finalizată până la mijlocul verii.

După cum a anunțat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, șeful statului a găsit timpul necesar pentru a sta de vorbă cu muncitorii. În contextul permanentelor amenințări din partea regimului de la Kiev, el a subliniat importanța deosebită a șoselei care face legătura între Crimeea și restul Rusiei.

 

Owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

5 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

5 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

6 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

6 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

16 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago