Riabkov: SUA vor să provoace intrarea Rusiei în incapacitate de plată

Ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a declarat că Statele Unite doresc să epuizeze rezervele de venituri realizate de Rusia din export și să provoace intrarea țării în incapacitate de plată. În opinia diplomatului, rezistența economiei rusești „scoate din sărite Casa Albă”, relatează cotidianul Kommersant.

„Americanii nu numai că au luat cu japca o parte din rezervele valutare ale Rusiei depozitate în bănci din Statele Unite, ei încearcă să ne mai și determine să efectuăm plățile în contul datoriei de stat din încasările realizate din export, fără să ascundă faptul că obiectivul este de a epuiza rezervele noastre valutare”, a spus Serghei Riabkov la o întrunire a Clubului internațional de discuții ”Valdai”.

În opinia sa, „închiderea canalelor pentru investițiile americane și occidentale” este unul dintre instrumentele „menite să provoace default și distrugerea ulterioară” a economiei Rusiei.

„Impresia este că rezistența demonstrată de economia noastră, eficiența măsurilor de stabilizare a rublei, iar toate acestea pe fondul inflației chiar din Statele Unite, ca să nu mai vorbim de creșterea prețurilor și de apariția periodică a unui deficit sau altul în țările-satelit europene, pur și simplu scoate din sărite Casa Albă”, a spus el. Potrivit spuselor sale, SUA nu vor ridica sancțiunile împotriva Rusiei „indiferent de evoluția ulterioară a evenimentelor”.

După începerea operațiunii militare din Ucraina, SUA au impus sancțiuni dure împotriva Rusiei. Subsecretarul de stat american pentru afaceri politice, Victoria Nuland, a declarat că sancțiunile ar putea fi ridicate după ce Rusia va pune capăt operațiunilor militare din Ucraina.

Owner

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

4 ore ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

5 ore ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

6 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

8 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

8 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

9 ore ago
# #