Putin le-a vorbit tinerilor despre credința în schimbarea în mai bine

În Rusia, lucrurile se schimbă în mai bine, a declarat președintele Vladimir Putin într-un discurs video adresat participanților la primul congres al Mișcării copiilor și tinerilor din Rusia, înregistrarea a fost publicată de serviciul de presă al Kremlinului, relatează RBC.

„Mari preschimbări au loc astăzi nu doar în Rusia, ci în întreaga lume. Am credința că sunt schimbări în bine. Și sper că prin faptele noastre, prin acțiunile noastre, prin determinarea noastră și, în același timp, prin caracterul deschis al intențiilor noastre, a planurilor noastre, a principiilor noastre, vom reuși să facem lumea mai justă”, a spus Putin.

Președintele a explicat că vorbește despre o lume în care „toate popoarele sunt cu adevărat egale, în care toată lumea are dreptul să fie respectată. O lume unde toți pot să-și urmeze tradițiile, să vorbească limba maternă și să cinstează memoria strămoșilor, unde toți au oportunitatea „de a se realiza la maximum, indiferent de condițiile în care omul a crescut sau din ce familie provine”, a adăugat el.

În iulie, la forumul „Idei puternice pentru un nou timp”, Putin a anunțat începutul unei noi ere în istoria lumii. O epocă din care dispare unipolaritatea, devenită o frână în calea dezvoltării și unde există „modelul dominației totale a miliardului de aur”, care împarte popoarele „în calitatea I și calitatea a doua”, fiind, prin urmare, ”rasistă și neocolonială prin însăși esența ei”, a spus el.

În opinia lui Putin, ordinea mondială devine mult mai dreaptă, dar Occidentul nu vrea să se împace cu ideea că „hegemonia sa unipolară se prăbușește” și „creează noi probleme”. În special, ei elaborează „scenarii pentru izbucnirea de noi conflicte în spațiul CSI”, a declarat atunci președintele.

Potrivit șefului statului, o lume justă trebuie să se bazeze pe dreptul internațional, nu pe reguli ”scormonite” nu se știe de unde de unele țări. În această lume nu trebuie să fie dictatul unei singuri țări, „care își imaginează că este reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, sau poate chiar și de mai sus”, a spus el.

Întrebat de ce problemele nu pot fi rezolvate pe cale pașnică, președintele a răspuns că „dreptul internațional este în mod constant încălcat”. Putin a negat în repetate rânduri acuzațiile de încălcare a dreptului internațional de către Rusia, menționând că acest lucru este „total neadevărat”.

Owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

54 de minute ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

o oră ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

2 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

2 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

12 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

23 de ore ago