Consolidarea dialogului. Liderii Partidului ”Rusia Unită” și ai Partidului Comunist Chinez s-au întâlnit la Beijing

La invitația Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez (PCC), președintele Partidului ”Rusia Unită”, Dmitri Medvedev, a efectuat o vizită oficială la Beijing. El a purtat convorbiri cu secretarul general al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, președintele Xi Jinping. A fost primul contact față în față între liderii celor două partide, aflate la putere în Rusia și în China, de la începutul pandemiei și, de asemenea, de la cel de-al XX-lea Congres al PCC, desfășurat în octombrie 2022, relatează Argumentî i faktî.

Dmitri Medvedev i-a transmis șefului statului chinez un mesaj din partea președintelui rus Vladimir Putin, în care, printre altele, este subliniat nivelul fără precedent al dialogului politic și al cooperării practice dintre Rusia și China, exprimându-se, totodată, încrederea în dezvoltarea consecventă și statornică a legăturilor interstatale și interpartinice în strânsă cooperare cu noua conducere a PCC.

În numele Partidului ”Rusia Unită”, șeful delegației ruse l-a felicitat pe Xi Jinping pentru succesul celui de-al XX-lea Congres, pentru realegerea sa în funcția de secretar general și pentru formarea noii componențe a Comitetului Central al PCC.

Dmitri Medvedev și Xi Jinping au fost unanimi în aprecierea stadiului actual și a perspectivelor relațiilor dintre Rusia și China, au făcut un schimb de păreri pe marginea unei game largi de probleme de pe agenda bilaterală și au convenit să intensifice cooperarea între cele două partide pe care le conduc în contextul obiectivelor comune stabilite de Vladimir Putin și Xi Jinping. Ele se referă la promovarea în continuare a întregului pachet de relații din cadrul parteneriatului atotcuprinzător și a interacțiunii strategice între Federația Rusă și Republica Populară Chineză.

De asemenea, părțile ”și-au potrivit ceasurile” pe o serie de probleme importante cu caracter internațional, constatând convergența largă a abordărilor Moscovei și Beijingului cu privire la cele mai actuale probleme globale. Cei doi au abordat, totodată, tema coordonării strategice a politicilor externe, inclusiv în cadrul Organizației Națiunilor Unite și al altor platforme multilaterale, precum Organizația de Cooperare de la Shanghai, BRICS și G20. A fost discutată situația din spațiul post-sovietic, inclusiv criza ucraineană.

Discuțiile fructuoase ruso-chineze din China au reprezentat o etapă importantă în contextul eforturilor comune de consolidare a dialogului dintre ”Rusia Unită” și PCC și a legăturilor interstatale în ansamblul lor.

Owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

2 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

2 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

3 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

3 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

13 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago