Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov/ Foto: RIA Novosti
„S-a spus totul de multe ori pe această temă și pe aceleași canale de Telegram. Nu trebuie, în general, să fie acordată o asemenea importanță unor canale de pe rețeaua Telegram”, a spus reprezentantul Kremlinului.
El a subliniat, de asemenea, că principala sursă de informații privind mobilizarea o reprezintă autoritățile oficiale.
Anterior, deputatul Dumei de Stat, Andrei Gurulev, a declarat că în acest moment nu există premise pentru o nouă etapă de mobilizare parțială în Rusia. Potrivit spuselor sale, rușii mobilizați „încă nu au intrat, pe deplin, în luptă”.
La 28 octombrie, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, i-a raportat președintelui Vladimir Putin finalizarea mobilizării parțiale a țării la 28 octombrie. El a subliniat, atunci, că obiectivul mobilizării parțiale – recrutarea a 300.000 de militari – a fost îndeplinit. Activitățile legate de recrutare s-au desfășurat începând cu 21 septembrie.
Pe 31 octombrie, Putin a declarat că recrutarea în cadrul mobilizării parțiale în țară a fost finalizată și că ”s-a pus punct”.
Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…
Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…
Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…