Categories: Rusia si lumea

Lavrov: Proiectul de lege antirusesc al SUA privind Africa, o provocare

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a definit proiectul de lege privind lupta împotriva activităților Rusiei în Africa, document elaborat de Congresul Statelor Unite, drept o ”provocare americană”, care dăunează, în primul rând, africanilor înșiși și reflectă abordarea colonială a Occidentului față de țările continentului, relatează RIA Novosti.

În context, RIA preia o declarație anterioară a ministrului sud-african de Externe, Naledi Pandor, potrivit căreia proiectul de lege din Congresul SUA privind lupta împotriva activităților rusești în Africa este contrar dreptului internațional și ar trebui retras.

„Evaluez această lege în același mod ca și doamna ministru (de Externe) din Africa de Sud”, a declarat Lavrov la conferința de presă organizată miercuri, la Moscova, și unde a fost prezentat bilanțul diplomației ruse pe anul 2022.

„În ceea ce privește modul în care documentul ar putea afecta relațiile noastre cu Africa, cred că răspunsul se regăsește deja în comentariile ei. Este de presupus că nu orce țară africană își poate defini atât de clar poziția prin vocea reprezentanților lor. Probabil că undeva își pot spune cuvântul factori subiectivi de natură personală, iar în altă parte este posibil ca unii dintre colegii noștri africani să nu reacționeze la fel de principial”, a adăugat el.

Lavrov a declarat că nu are nici o îndoială: în adâncul sufletului lor, chiar și cei care nu comentează public astfel de „provocări americane”, nutresc, totuși, convingerea profundă că „această lege dăunează în primul rând africanilor.

„În primul rând, ei nu sunt considerați ca egali – este o mentalitate pur colonială în noua dimensiune. Și, în al doilea rând, știți că atunci când Secretarul de stat american Mike Pompeo era încă în administrația Trump, a efectuat deplasări în Africa, iar la cele câteva mitinguri și conferințe de presă publice pe care le-a organiat, el îi îndemna pe toți să nu mai facă comerț cu Rusia și China, deoarece atât Rusia, cât și China o fac de dragul profitului, pentru avantajul lor și în detrimentul africanilor”, a declarat Lavrov.

„Dar America, spunea Pompeo, face comerț cu voi doar pentru ca voi să vă dezvoltați și pentru ca voi să aveți mai multă democrație. Știți, o asemenea șmecherie simpluță este interpretată oriunde, inclusiv în Africa, așa cum merită”, a subliniat ministrul rus.

RIA Novosti menționată că, în aprilie 2022, Camera Reprezentanților a SUA a aprobat un proiect de lege împotriva „activităților rău intenționate ale Rusiei în Africa”. După care, documentul a ajuns pe masa Senatului. Proiectul de act normativ prevede aplicarea de către SUA a unor „pedepse” împotriva țărilor africane pentru cooperarea cu Rusia în diverse domenii.

Anterior, președintele sud-african Cyril Ramaphosa a anunțat că la întâlnirea cu Biden a spus că este incorect din partea SUA să pedepsească țările africane pentru legăturile lor cu Rusia, exprimându-și opoziția față de proiectul de lege, care conține astfel de propuneri. Ramaphosa a calificat proiectul de lege privind ”Combaterea acțiunilor rău intenționate ale Rusiei”, aflat în dezbaterea Congresului, drept un document „nepotrivit”, care, potrivit spuselor sale, va afecta Africa și va „marginaliza” continentul.

Președintele Adunării Naționale din Zimbabwe, Jacob Mudenda, a declarat, la rândul său, că țările africane sunt dezgustate de proiectul de lege al SUA de contracarare a „activităților rău intenționate ale Rusiei în Africa”, deoarece reprezintă un atentat la adresa suveranității și integrității teritoriale a statelor care sprijină Rusia.

Owner

Recent Posts

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

10 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

21 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago

Analist: Armistițiu, 8 și 9 mai: O decizie foarte neașteptată și foarte puternică!

Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…

o zi ago