Jurnalistul american John Dugan/ Foto: ren.tv
Scrisoarea a fost trimisă jurnalistului la 2 octombrie. Sursa i-a furnizat acestuia probe – fotografii din timpul exercițiilor și documente, dar i-a cerut să nu le difuzeze, pentru a nu fi identificat de alte persoane.
Aceeași sursă a relatat că, în iunie anul trecut, a luat parte la exercițiul Baltops, organizat de NATO lângă insula Bornholm, din Danemarca. Potrivit acestuia, la 15 iunie, un elicopter a adus un grup de americani în civil. El a precizat că i s-au părut ciudate coafurile, mustățile și bărbilele acestora, dar și absența ecusoanelor cu numele lor.
Ei au fost întâmpinați de viceamiralul Flotei a 6-a a Marinei militare a SUA.
Martorul ocular a observat că militarii veniți aveau recirculatoare MK-29, care folosesc un amestec de oxigen-heliu pentru scufundări la mare adâncime. Ei aveau, de asemenea, și alte echipamente profesionale care nu sunt folosite de unitățile obișnuite. În plus, au adus și niște cutii nu foarte mari.
Potrivit sursei, după o discuție cu viceamiralul SUA, scafandrii nu s-au îndreptat spre zona desemnată pentru exerciții și au lipsit o perioadă lungă de timp. Când s-au întors, erau fătă cutii, după care au fost luați de un elicopter.
De amintit că, la 8 februarie, jurnalistul american Seymour Hersh a publicat un articol despre investigația sa privind exploziile de la gazoductele Nord Stream. În materialul său, jurnalistul a scris că, în timpul exercițiilor Baltops, din vara trecută, scafandrii americani au instalat explozibili sub conductele Nord Streams, pe care norvegienii i-au activat trei luni mai târziu.
Ulterior, Hersh a acuzat mass-media și autoritățile americane că au trecut sub tăcere investigația. Potrivit spuselor sale, până acum atât The New York Times, cât și The Washington Post obișnuiau să-i publice articolele pe prima pagină, dar acum ”nici unul dintre aceste ziare ei nu a scris nicin cuvânt” despre povestea gazoductelor.
🎄La 18 decembrie 2025, la Ambasada Federației Ruse din București a avut loc o recepție…
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
This website uses cookies.