Putin, despre scopul Occidentului în raport cu Rusia

Scopul cheie al țărilor occidentale este lichidarea Rusiei, a declarat președintele rus, Vladimir Putin, într-un interviu acordat canalului TV Rossiia-1 (în imagine), relatează TASS.

„Au un singur scop – desființarea fostei Uniuni Sovietice și a părții principale a acesteia, Federația Rusă”, a subliniat șeful statului.

Președintele a menționat că Statele Unite și aliații săi intenționează să dezmembreze Rusia, să preia controlul asupra țărilor care s-ar forma ca urmare a prăbușirii.

În opinia sa, în acest caz, poporul rus ar putea dispărea de pe scena mondială. În locul lui ar apărea „moscoviți, uralienii și alții”. ”Totul era prevăzut în planurile lor, a subliniat Vladimir Putin, aceste planuri sunt puse pe hârtie. Doar că, în condițiile construirii relațiilor, am încercat să nu vorbim despre asta de dragul considerentelor de parteneriat. Dar toate acestea exisă și sunt puse pe hârtie. Ei bine, acum când încercările lor de a reface lumea, după prăbușirea Uniunii Sovietice, exclusiv în favoarea intereselor lor ne-au adus într-o astfel de situație, desigur, suntem forțați să răspundem la asta.”

Putin a precizat că lumea trebuie să se schimbe. În același timp, Moscova este împotriva schimbării acesteia exclusiv în interesul Statelor Unite. El a adăugat că SUA iau toate măsurile pentru a deveni hegemonul mondial.

Putin a vorbit și despre motivele demarării operațiunii militare speciale.

Președintele și-a exprimat convingerea că cursul către multipolaritate și respectul pentru interesele tuturor țărilor va predomina totuși pe planetă.

Rusia nu se va comporta niciodată în același mod ca Statele Unite, a menționat Putin.

Owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

16 minute ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

35 de minute ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

o oră ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

2 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

11 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

23 de ore ago