Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: Diego Fernandez/ Unsplash
Potrivit acestuia, Moscova ocolește cu succes sancțiunile impuse de Uniunea Europeană (UE) și de Grupul celor șapte mari puteri (G7), care nu au reușit să „submineze economia” Rusiei.
Se precizează că Rusia continuă să primească majoritatea produselor de care are nevoie. În mare parte, acest lucru a devenit posibil datorită reexporturilor din țările prietene ale Rusiei, în special China și CSI. În același timp, după cum subliniază agenția, liderii acestor țări neagă astfel de relații cu Moscova.
„Blocul comunitar nu dispune încă un aparat care să asigure aplicarea eficientă a acestor măsuri și, din acest punct de vedere, este în urma Statelor Unite”, se arată în articol.
În ajunul apariției acestui material din Bloomberg, editorialistul publicației Al-Ain, Mohammed Ferhat, a scris că țările occidentale sunt îngrijorate de modul în care Rusia a reușit să depășească numeroasele sancțiuni, fără precedent, impuse împotriva sa. El a atras în mod special atenția asupra felului în care Rusia a găsit soluția la problemele legate de deficitul de mărfuri și de retragerea producătorilor de pe piața sa, folosind, în acest scop, importuri prin intermediul unor terțe țări, precum Armenia, Georgia sau Kârgâzstan.
Izvestia menționează că, la 2 martie, ziarul polonez Myśl Polska a scris că Occidentul nu a reușit să „rupă Rusia în bucăți”. În schimb, economia rusă a încetinit pentru scurt timp, pentru a-și reveni ulterior. O redresare pusă pe seama rolului important al Rusiei în economia globală, în special în comerțul cu petrol și produse, gaze naturale, grâu, îngrășăminte de potașiu și amoniac.
La 21 februarie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, în mesajul său adresat Adunării Federale, că economia țării și sistemul de guvernanță din Rusia sunt mult mai puternice decât credea Occidentul atunci când a impus sancțiunile.
La 31 ianuarie, Fondul Monetar Internațional și-a îmbunătățit prognoza pentru economia rusă de la o scădere de 2,3% la o creștere de 0,3%.
Se subliniază că, anul trecut Rusia nu a s-a confruntat cu scăderea economică de 3,4% prognozată, declinul fiind estimat, acum, la 2,2%, urmată de o creștere moderat pozitivă în 2023. Iar în 2024 se estimează că Rusia va crește cu 2,1% din PIB.
În imagine: Importurile Rusiei din țările CSI/ Foto: Twitter
Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…
Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…
Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…