Schimburile comerciale dintre UE și Rusia s-au apropiat de un record, în 2022

Schimburile comerciale dintre Rusia și Uniunea Europeană au atins, la sfârșitul anului 2022, o valoare maximă a ultimilor opt ani, în condițiile în care importurile de mărfuri din Rusia s-au ridicat la un nivel record, a calculat RIA Novosti pe baza datelor Eurostat.

Anul trecut, importurile de mărfuri în Uniunea Europeană din Rusia au crescut cu 25%, ajungând la 203,4 miliarde de euro, cu doar 230 de milioane de euro mai puțin decât maximul istoric din 2012 (203,6 miliarde de euro).

În același timp, exportul din UE în Rusia a scăzut cu 38,1%, coborând la 55,2 miliarde de euro, cel mai mic indicator începând din 2005.

Această scădere a importurilor rusești de produse din UE nu a împiedicat ca schimburile comerciale să atingă cel mai ridicat nivel din 2014, ele crescând, într-un an, cu 2,3%, pentru a atinge 258,6 miliarde de euro.

Prin urmare, deficitul comercial al UE din relațiile cu Rusia s-a situat, la sfârșitul anului trecut, la nivelul record de 148,2 miliarde de euro, dublu față de cel înregistrat cu un an înainte.

După ce a început operațiunea specială din Ucraina, țările UE au adoptat deja zece pachete de sancțiuni împotriva Rusiei. În total și ținând cont de ultimele restricții, UE a impus, începând din 2021, sancțiuni pentru aproape jumătate (49%) din exporturile sale în Rusia.

După cum a subliniat Vladimir Putin, politica de descurajare și de slăbire a Rusiei reprezintă o strategie pe termen lung a Occidentului, scopul principal fiind de a înrăutăți viața a milioane de oameni. Cu toate acestea, potrivit șefului statului, nu s-a reușit subminarea stabilității financaire a Rusiei, în timp ce Europa a ajuns ea însăși într-un impas în ceea ce privește sancțiunile.

Owner

Recent Posts

Fiodor Lukianov: Consiliul pentru Pace prin forță

Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, director științific al Clubului Internațional de…

9 ore ago

Interzicerea livrărilor de energie din Rusia. Ungaria a mers în justiție

Ungaria a depus la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o plângere împotriva interdicției privind…

14 ore ago

În ianuarie, Europa a majorat drastic achizițiile de gaz rusesc

Motivul îl reprezintă temperaturile scăzute și reducerea livrărilor de GNL din SUA, relatează publicația Lomovka…

14 ore ago

Politolog: Rusiei i s-a întins o capcană

Politologul Serghei Markov consideră că Rusiei i s-a pregătit o capcană. Într-o postare pe pagina…

15 ore ago

Peskov: Negocieri între Putin și Zelenski sunt posibile doar la Moscova

Kremlinul insistă că, între președinții Federației Ruse și Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, contactele…

15 ore ago

Lavrov, despre noua poziție a Moscovei în negocierile privind Ucraina

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a susținut, recent, o conferință de presă, în…

16 ore ago

This website uses cookies.