Premierul Ungariei, Viktor Orban/ Foto: m.123ru.net
„Suntem foarte aproape de a propune cu toată seriozitatea ca soldați din țările aliate să treacă granița și să intre pe pământul Ucrainei. Așa că trebuie să spun că <…> lumea nu a fost niciodată atât de aproape de momentul în care dintr-un război local – este vorba, pănă la urmă, despre Lugansk și Donețk – iese un război mondial. Probabilitatea ca acest lucru să se întâmple crește de la o zi la alta”, consideră politicianul.
Potrivit spuselor sale, liderii occidentali suferă de „febra războiului”. Orban i-a acuzat că trimit în Ucraina arme tot mai periculoase, precizând că, pe ordinea de zi se află acum expedierea unor avioane de luptă, cu toate că până acum subiectul a fost considerat tabu.
La jumătatea lunii februarie, premierul ungar a comparat țările europene cu niște „somnambuli care umblă pe acoperiș” și care balansează constant în pragul războiului cu Rusia. În special, el a avertizat că ajutorul acordat autorităților de la Kiev ar antrena, în cele din urmă, trimiterea de „trupe de menținere a păcii”.
După cum a subliniat președintele parlamentului de la Budapesta, Laszlo Kevera, unele state din UE și NATO au trimis Ucrainei armament în valoare de 60 de miliarde de dolari, devenind, astfel, participante la conflict.
La începutul lunii martie a anului trecut, Ungaria a emis un decret ce intezicea livrarea de arme și echipamente militare către Forțele Armate ale Ucrainei. Ministrul de Externe, Péter Szijjártó, a explicat că Budapesta dorește, astfel, să asigure protecție regiunii Transcarpatia, unde locuiesc etnici maghiari, întrucât livrările prin acest teritoriu ar fi devenit o țintă militară legitimă.
Încă din primăvara anului trecut, Moscova a avertizat, printr-o notă, țările NATO cu privire la livrările de arme destinate regimului de la Kiev. Iar ministrul de Externe, Serghei Lavrov, a subliniat că orice transport care cuprinde tehnică militară pentru Ucraina va deveni țintă legitimă pentru armata rusă. Potrivit acestuia, SUA și Alianța participă direct la conflict, nu doar prin furnizarea de armament, dar și prin instruirea efectivului militar în Marea Britanie, Germania, Italia și alte țări.
🎄La 18 decembrie 2025, la Ambasada Federației Ruse din București a avut loc o recepție…
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
This website uses cookies.