Politician francez acuză SUA și suspectează Norvegia de implicare în exploziile de la Nord Stream

Nu mai există nici un dubiu că gazoductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2 au fost aruncate în aer la inițiativa părții americane, a declarat, într-un interviu acordat agenției RIA Novosti, liderul partidului francez „Patrioții”, Florian Filippo.

Anterior, o versiune similară a fost avansată în premieră de jurnalistul american Seymour Hersh, potrivit căruia președintele american Joe Biden a dispus ca cele două conducte ”să fie aranjate”, după care serviciile de informații americane, sub conducerea comună a consilierului pe probleme de securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan, au dus la îndeplinire actul de sabotaj.

”Dar chiar înainte ca Hersh, un jurnalist cu foarte multă autoritate, să facă publică investigația lui, era evident că în spatele exploziei se aflau americanii”, a spus Filippo pentru RIA Novosti.

Potrivit politicianului francez, cu mult înainte ca operațiunea specială să înceapă în Ucraina, autoritățile americane au ridicat obstacole în calea construirii și dării în exploatare a gazoductului Nord Stream. Iar la începutul lunii februarie 2022, președintele american Joe Biden a declarat deschis că Washingtonul este capabil să lichideze conductele de transport al gazului rusesc.

Acum, spune politicianul, marea întrebare este dacă americanii au comis sabotajul de unii singuri sau au atras Norvegia. Și pentru că veni vorba, Norvegia este concurent al Rusiei din punctul de vedere al livrărilor de gaze în Europa continentală. După introducerea sancțiunilor împotriva Moscovei, Norvegia a înlocuit Rusia ca furnizor de gaze într-o serie de țări. Prin urmare, crede Filippo, posibila participare a Norvegiei la actul de saboraj nu ar fi ceva surprinzător.

Owner

Recent Posts

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

9 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

21 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago

Analist: Armistițiu, 8 și 9 mai: O decizie foarte neașteptată și foarte puternică!

Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…

o zi ago