Categories: ReligieRusia de azi

La Moscova se desfășoară festivalul ”Darul de Paște”

Devenit tradițional, festivalul „Darul de Paște” a demarat sâmbătă, pentru a opta oară, în capitală și se va derula pe toată durata săptămânii pascale – până duminica viitoare, 23 aprilie, informează agenția TASS.

Au fost amenajate căsuțe la 25 de adrese. Spațiile centrale vor fi deschise între orele 11:00 și 21:00 în zilele lucrătoare și între orele 10:00 și 21:00 în weekend, în timp ce locațiile din cartiere vor funcționa cu o oră mai târziu.

Foto: AGN

Oaspeții sunt așteptați în 1.800 de ateliere diferite, unde vor putea confecționa suveniruri cu tematică pascală și pregăti dulciuri tradiționale de Paște. În program sunt incluse, de asemenea, lecții, conferințe, strângeri de cadouri pentru fondurile caritabile, spectacole de teatru și muzică, expoziții și zeci de activități sportive.

Prin tradiție, ”Darul de Paște” este dedicat faptelor bune – la festival participă voluntari și 40 de fonduri caritabile, iar organizațiile non-profit și de binefacere au pregătit aproximativ 100 de programe diferite.

În plus, bulevardul Țvetnoi va găzdui proiectul „Prietenul patruped” în perioada 20-23 aprilie. Chinologi, medici veterinari și îngrijitori vor ține prelegeri și vor răspunde la întrebări despre îngrijirea animalelor. Tot acolo va avea lor și expoziția tradițională de câini și pisici de la adăpostul de animale – peste 120 de animale așteaptă să fie cunoscute și, de ce nu, luate acasă.

De asemenea, între 16 și 29 aprilie, pe teritoriul a șapte biserici vor fi organizate concerte, cursuri de măiestrie și de decorare a ouălor de Paște de către elevii școlilor de artă din Moscova.

Owner

View Comments

  • Cred că este minunat! Voi căuta pe youtube întregistrări de la acest festival.

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

5 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

6 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

6 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

7 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

16 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago