Categories: MilitarRusia si lumea

Crimeea: A fost lansat îndemnul ca Ucraina să nu mai fie percepută ca stat

Șeful Consiliului de Stat al Crimeii, Vladimir Konstantinov, a definit Ucraina drept teritoriul unde un grup de oameni a acaparat puterea, relatează cotidianul Izvestia.

„Pentru noi, Ucraina ca stat suveran, ca societate civilă, unitate socio-economică a dispărut demult. Astăzi este un teritoriu unde un grup de oameni a acaparat puterea”, a spus el.

Konstantinov a menționat că, în prezent, Ucraina este o țară ruinată, cu „un volum astronomic de datorii”.

Potrivit șefului parlamentului din Crimeea, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut totul pentru ca țara lui ”să se prăbușească, să se anihileze, să se transforme într-un zombi”. În ceea ce-l privește pe liderul ucrainean, Konstantinov l-a descris ca fiind „principalul gropar” al statului.

Izvestia amintește că, pe 11 aprilie, fostul consilier al președintelui Leonid Kucima, Oleg Soskin, a apreciat că Zelenski va trebui să-și dea demisia dacă nu va schimba cursul politicilor sale. În opinia lui Soskin, actuala politică duce la încălcarea drepturilor și libertăților a zeci de milioane de ucraineni și la distrugerea statului ucrainean, a unității, integrității și suveranității lui.

Tot pe 11 aprilie, regizorul și documentaristul ucrainean Igor Lopatenok l-a acuzat pe Zelenski că a trădat interesele țării. El a reamintit că, în discursul său de învestitură, Zelenski le-a promis ucrainenilor să pună capăt conflictului din Donbass.

Pe 7 aprilie, fostul consilier al șefului Biroului președintelui Ucrainei, Aleksei Arestovici, a declarat că țara are nevoie de un alt lider, deoarece Zelenski nu a putut să învingă corupția.

Pe 29 martie, deputatul în Duma de Stat, Valeri Selezniov, a declarat că Zelenski a înțeles că și-ar putea pierde funcția dacă nu demonstrează Occidentului rezultate pe câmpul de luptă. În opinia sa, președintele Ucrainei simte starea de spirit a partenerilor săi și, după toate probabilitățile, aude din partea lor condiții directe: fie Zelenski arată rezultatele activității sale, fie Occidentul reduce din amploarea ajutorului acordat și îndeamnă la dialog cu Rusia.

Pe 19 martie, Soskin l-a avertizat pe Zelenski în legătură cu posibilitatea unei proceduri de destituire din cauza activității sale în funcția de șef al statului. Soskin este de părere că Zelenski nu va reuși să scape de responsabilitatea pentru adoptarea unor decrete ilegale sub pretextul legii marțiale. Liderul țării va trebui să-și onoreze promisiunile.

Tot Soskin, pe 3 martie,  l-a îndemnat pe Zelenski să demisioneze. Potrivit spuselor sale, președintele Ucrainei nu este capabil să asigure controlul asupra situației din țară. Fostul consilier al lui Leonid Kucima atras, în special, atenția asupra condițiilor dificile de viață și asupra faptului că administrația Zelenski continuă să se îmbogățească pe spinarea cetățenilor ei.

Anterior, la 27 februarie, ziarul american Politico a scris că în Ucraina se înmulțesc criticile legate de politica internă promovată de Zelenski. Autorul articolului consideră că politicienii din opoziție îl acuză tot mai des pe șeful statului de o concentrare excesivă a puterii și de metode superficiale de conducere a statului.

Owner

Recent Posts

Fiodor Lukianov: Consiliul pentru Pace prin forță

Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, director științific al Clubului Internațional de…

6 ore ago

Interzicerea livrărilor de energie din Rusia. Ungaria a mers în justiție

Ungaria a depus la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o plângere împotriva interdicției privind…

11 ore ago

În ianuarie, Europa a majorat drastic achizițiile de gaz rusesc

Motivul îl reprezintă temperaturile scăzute și reducerea livrărilor de GNL din SUA, relatează publicația Lomovka…

11 ore ago

Politolog: Rusiei i s-a întins o capcană

Politologul Serghei Markov consideră că Rusiei i s-a pregătit o capcană. Într-o postare pe pagina…

11 ore ago

Peskov: Negocieri între Putin și Zelenski sunt posibile doar la Moscova

Kremlinul insistă că, între președinții Federației Ruse și Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, contactele…

12 ore ago

Lavrov, despre noua poziție a Moscovei în negocierile privind Ucraina

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a susținut, recent, o conferință de presă, în…

13 ore ago

This website uses cookies.