Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Militarii înainte de începerea paradei militare în onoarea celei de-a 78-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei, din Piața Roșie, Moscova/ Foto: RIA Novosti
„În acea zi au fost aproximativ 100 de atacuri cu drone, folosite atât de pe teritoriul Ucrainei, cât și de pe teritoriul Regiunii Moscova, în speranța că, într-un fel sau altul, vor putea ajunge până în Piața Roșie și să provoace niște pagube. Ca urmare a acțiunilor sistemelor noastre de apărare aeriană, ca urmare a acțiunilor unităților noastre de război electronic, o parte din drone a fost neutralizată, culcată la pământ, altele au fost pur și simplu distruse”, a relatat el la o conferință de presă.
Potrivit spuselor sale, a fost pentru prima dată când Ucraina a folosit drone de fabricație americană cu o rază de acțiune maximă de până la 800 km.
„Acest tip de aparatele de zbor fără pilot pot fi utilizate atât în misiuni de recunoaștere, cât și pentru atac. Au fost lansate de pe teritoriul Ucrainei. Unele drone au fost doborâte în Regiunea Belgorod, câteva au fost neutralizate pe teritoriul Regiunii Kursk, pe teritoriul Voronejului, dar și pe teritoriul Regiunii Kaluga. Aproape toate atacurile au fost, practic, prevenite, toate atacurile au fost zădărnicite, iar sărbătoarea noastră s-a desfășurat fără observații”, a adăugat generalul.
Comentând încercarea autorităților de la Kiev de a lansa, în noaptea de doi spre trei mai, un atac asupra Kremlinului, Lipovoi a anunțat că cele două drone au fost lansate în Regiunea Moscova. Judecând după dimensiunea aparatelor și stricăciunile provocate, o dronă a fost de recunoaștere, a doua de atac, având o cantitate oarecare de explozibil. Ambele drone au fost neutralizate cu succes.
Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…
Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…
Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…
View Comments
La ce acțiuni josnice se pretează Ucraina... Cum să calci în picioare jertfa celor aproape 9 milioane de soldați care au murit pentru apărarea țării? Cele mai mari pierderi le-a avut Rusia, n-au nici măcar cel mai elementar bun simț de a respecta acest lucru? Aproape 9 milioane de mame și-au plâns fiii, la care s-au alăturat copiii, soțiile, frații și surorile. În total, Rusia a pierdut 27 milioane de oameni în acel război, cât populația unei țări medii! Enorm. În nebunia lor, cei din Ucraina ar trebui să știe că printre soldații morți au fost și ucraineni. Își bat joc de compatrioții lor? Ce fel de oameni sunt, dacă pot fi numiți oameni? Toate țările din Europa ar trebui să le fie recunoscătoare Rusiei fiindcă milioanele de soldați ruși au murit ca să le elibereze și pe ele de naziști. Dacă printre țările din Occident s-ar afla oameni cu capul drept și o minte sănătoasă și cu puțină inteligență, nu foarte multă, puțină... și cu un strop de omenie, atunci și-ar da seama ce erori comit. Dar nu sunt astfel de oameni. Se pare că Occidentul se comportă asemenea celor pe care Gustave Le Bon i-a analizat în cartea sa ,,Psihologia mulțimilor". Sunt aceia care adoptă ideea imitației prin contagiune. Sunt mulțimile care se caracterizează prin impulsivitate, incapacitatea de a raționa, prin absența discernământului. Într-o mulțime sentimentul responsabilității dispare. Mulțimea aceasta s-a ,,contaminat" de la o sursă grav bolnavă: SUA. De acolo vin toate problemele. Fiindcă Occidentul și toate țările vasale cred că luptă pentru ideea de libertate, dar nu fac decât să se afunde mai adânc în mocirla servituții față de SUA, nu fac decât să coboare mai multe trepte pe scara civilizației. Și ce poți cere unui om devenit neom, ajuns la nivel de animal, care nu are rațiune?