Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Dmitri Peskov/ Foto: RIA Novosti
„Într-un sens mai larg al cuvântului, are loc un război. Se duce un război împotriva noastră pe toate fronturile: fie economic, al relațiilor interstatale, în privința dreptului de proprietate”, a constatat el.
Reprezentantul Kremlinului a atras atenția că oponenții Rusiei atentează chiar și la ceea ce, anterior, părea sacru. „În acelaș timp, vedem că toate aceste temelii „de nezdruncinat” se prăbușesc sub picioarele acestor reprezentanți ai Occidentului colectiv care nu se dau în lături de la nimic în prezent”, a precizat Peskov.
În opinia sa, în aceste condiții, Rusia nu trebuie să se lase pradă emoțiilor și să-și păstreze rațiunea gândirii. „Trebuie să ne păstrăm concentrarea și forța, trebuie să facem ceea ce este în avantajul nostru, ceea ce răspunde cel mai bine intereselor noastre, să fim duri, dar deschiși, pentru a transmite clar îngrijorările noastre, momentele inacceptabile pentru noi și cu ce ne vom lupta – tot în sensul general al cuvântului. Trebuie să le aducem la cunoștință toate acestea”, este convins secretarul de presă al președintelui rus.
Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…
Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…
Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…
View Comments
Războiul dus de SUA și Occident împotriva Rusiei este unul murdar. Este o permanență hărțuire a Rusiei, o nejustificată umilire a poporului rus. Te-ai fi așteptat ca niște state care se declară democratice și civilizate să aibă o altă atitudine. Disperarea Statelor Unite de a subordona toate popoarele lumii prin diferite mijloace economice, financiare și juridice ilegale și inumane nu face decât să escaladeze conflictele pe tot globul. Dar se pare că de la ei din vocabular au dispărut cuvintele ,,cooperare cu bună-credință și respect reciproc". Este timpul ca Rusia să nu se mai lase umilită și să se aplice principiul ,,ochi pentru ochi". A ținut prea mult această perioadă de răbdare și așteptare. Rusia nu trebuie să placă nimănui, nu trebuie să facă pe plac altor țări ostile, în detrimentul poporului rus. Rusia trebuie să-și apere propriile interese, iar dacă interesele impun o abordare mai dură în relațiile cu SUA și sateliții săi, atunci ea se justifică. Sincer, durează de prea mult timp acest joc murdar față de Rusia. Dar, poporul rus a dat dovadă întotdeauna și în orice condiții de o voință puternică de luptă.