Categories: Rusia si lumea

Pe neașteptate, Obama a vorbit despre Crimeea

Mulți locuitori vorbitori de limbă rusă din Crimeea au susținut ideea ca Peninsula să adere la Rusiei în 2014, a declarat fostul președinte american Barack Obama într-un interviu pentru postul de televiziune CNN, scrie RIA Novosti.

„În Crimeea erau mulți vorbitori de limbă rusă și exista o anumită simpatie pentru ideile prezentate de Rusia <…> chiar și în parlamentul ucrainean exista un oarecare număr de susținători ai Rusiei, iar politica din interiorul Ucrainei era mai complicată”, a explicat fostul președinte.

El a subliniat că în 2014 Occidentul nu a oferit Kievului niciun sprijin financiar și militar, de aceea Ucraina nu a putut să reziste în fața Rusiei. În plus, aderarea Crimeei la Federația Rusă a primit „o oarecare înțelegere în Europa”, deoarece majoritatea crimeenilor „erau etnici ruși și vorbeau rusă”.

El a subliniat, de asemenea, acțiunile fostului cancelar german Angela Merkel, care a reușit să treacă peste indecizia multor europeni și să „impună” sancțiuni.

Comentând aceste declarații, secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a apreciat că în cuvintele fostului lider de la Casa Albă referitoare la locuitorii Crimeii și la aderarea Peninsulei la Rusia, există un „grăunțe de rațiune”.

„Cu siguranță se regăsesc astfel de grăunțe de rațiune [în declarațiile lui Obama – n.r.]”, a declarat Peskov, citat de agenția Rambler.ru.

„Nu o anumită parte a populației din Crimeea, ci practic întreaga populație a Crimeii dorea să devină parte a Federației Ruse, nici acest lucru nu este un secret”, a subliniat reprezentantul Kremlinului.

El a adăugat că se întâmplă uneori în Occident ca „unele judecăți raționale să își croiască drum”.

RIA Novosti amintește că, la începutul lunii decembrie 2022, Merkel a făcut o declarație nu mai puțin răsunătoare, definind obiectivul Acordurilor de la Minsk drept o încercare de a oferi Ucrainei timpul necesar pentru a se înarma. Într-un interviu acordat, atunci, publicației Die Zeit, ea a adăugat că era clar pentru toată lumea că problema nu este rezolvată, iar conflictul din Ucraina este înghețat. În plus, NATO nu a fost în stare să pună la dispoziția Ucrainei, în 2014, volumul de armament pe care îl trimite acum.

Vladimir Putin a recunoscut că declarația fostului cancelar german a fost o surpriză pentru el. Președintele a pornit întotdeauna de la convingerea că autoritățile Germaniei sunt sincere în relațiile cu Rusia.

În martie 2014 a avut loc un referendum, iar 96,77% dintre alegătorii Republicii Crimeea și 95,6% din cei din Sevastopol s-au pronunțat în favoarea aderării la Rusia.

Owner

View Comments

  • A descoperit și Obama gaura la covrig și apa caldă! Acum s-a trezit sau vrea să i se acorde atenție? Aderarea Crimeii la Rusia s-a făcut în urma unui referendum, prin care majoritatea locuitorilor și-au exprimat această dorință. Obama nu spune acum o noutate. A hibernat până acum sau e papagal? Ca să-i vezi logica sau l-a luat gura pe dinainte! Și dacă Occidentul oferea sprijin financiar și militar Kievului, rezultatul referendumului era altul? Adică, s-ar fi falsificat voturile și ar fi intervenit și armata ucraineană? Asta vrea să zică?
    Angela Merkel și Hollande au mințit când au semnat Acordurile de la Minsk. Germania nu poate fi niciodată sinceră în relație cu Rusia, indiferent cine este cancelar. De fapt, Rusia nu trebuie să se încreadă nici în Occident, nici în SUA.

Recent Posts

Jurnalistul Pîslaru a acuzat-o pe șefa Comisiei Europene că ignoră întrebările incomode

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost acuzată că, la întâlnirea ei cu…

9 ore ago

Lavrov le-a propus europenilor să stea la hotel pe durata negocierilor de la Abu Dhabi

Reprezentanții europeni, sosiți la Abu Dhabi pe fondul negocierilor privind Ucraina, ar putea pur și…

11 ore ago

MAE rus, despre participarea președintelui Putin la summitul G20

MAE rus: SUA vor să-l vadă pe Putin la summitul G20, iar Moscova va rezolva…

11 ore ago

„Pusă pe linia de asamblare”: Racheta ”Oreșnik”, pregătită pentru producția de masă

Ucraina dezvoltă un sistem de interceptare a rachetei ”Oreșnik” dincolo de atmosfera terestră. Informația a…

11 ore ago

Patru participanți, patru medalii de aur!

Echipa națională a Rusiei a strălucit la Olimpiada Internațională de Chimie „Abu Rayhan Biruni”, desfășurată…

12 ore ago

Riabkov: S-au intensificat acțiunile provocatoare ale Occidentului în Marea Baltică

Rusia observă o intensificare a activităților provocatoare desfășurate de țările occidentale în zona Mării Baltice,…

12 ore ago