MAE rus: Nu există niciun motiv pentru prelungirea acordului cerealier după 17 iulie

Ținând cont de actuala poziție a Occidentului și de tăcerea ONU, nu există motive pentru prelungirea acordului cerealier, a căror valabilitate expiră pe 17 iulie, se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul de Externe al Rusiei, scrie TASS.

În document, ministerul a subliniat că conducerea ONU păstrează tăcerea în legătură cu două subiecte „incomode” pentru organizație: furnizarea gratuită de îngrășăminte minerale rusești în țările cele mai sărace și aruncarea în aer a conductei de amoniac Togliatti – Odessa. În același timp, precizează MAE rus, în Occident se declară public că nici nu poate fi vorba despre o relaxare a sancțiunilor impuse Rusiei, inclusiv pentru alimente și îngrăsăminte minerale. Ministerul de Externe a punctat că, în aceste condiții, „este evident că nu pot exista motive pentru continuarea inițiativei de la Marea Neagră, care expiră pe 17 iulie”.

În același timp, Ministerul de Externe a subliniat că Moscova continuă să-și îndeplinească în mod responsabil și cu bună credință obligațiile asumate, „depunând eforturile necesare în strictă conformitate cu regulile de procedură, pentru ca toate navele participante să își poată încheia cu succes misiunea și să iasă din Marea Neagră înainte ca acordul să expire”.

MAE rus a constatat, de asemenea, un alt val de propagandă din partea țărilor occidentale, a Kievului și a Secretariatului ONU în legătură cu apropiata expirare a valabilității acordului. „La un an de la semnarea acordurilor de la Istanbul, nimeni nu-și mai face iluzii nici cu privire la orientarea umanitară a inițiativei de la Marea Neagră, nici cu privire la perspectivele de punere în aplicare a memorandumului Rusia-ONU referitor la normalizarea exportului rusesc de produse agricole și îngrășăminte. Cu toate acestea, în continuare sunt folosite argumente, a căror esență este că fără porumbul furajer ucrainean lumea ar muri de foam, iar sancțiunile unilaterale ilegale impuse de occidentali împotriva Rusiei nu se aplică, chipurile, alimentelor și îngrășămintelor”, se arată în comunicat.

Owner

View Comments

  • Este absurd să se prelungească acordul cerealier. Rusia procedează corect prin hotărârea luată. Ucraina a furnizat până acum aproape 28 milioane de tone de cereale prin acest acord. S-a vorbit despre o criză alimentară globală, Rusia fiind acuzată de înfometarea unor țări precum Egiptul. Însă cerealele livrate de Ucraina nu au fost furnizate în Africa, Pakistan și Orientul Mijlociu, ci au rămas în țările din Estul Europei. S-a ajuns la o falimentare a fermierilor din această zonă a Europei. Pe lângă această cantitate excesiv livrată s-a constatat că cerealele nu sunt recomandate consumului uman, ele conținând un pesticid interzis în UE. Ce rost are exportul acestor cereale? Este o modalitate de a canaliza bani către Ucraina. Dacă Occidentul declară că nu poate fi vorba despre o relaxare a sancțiunilor impuse Rusiei, atunci nici acordul cerealier nu poate fi prelungit.

Recent Posts

Fiodor Lukianov: Conflict cu o geometrie schimbătoare

Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, președintele Prezidiului Consiliului pentru Politică Externă…

13 ore ago

UnHerd: Kievul va trebui să renunțe la iluzii și să accepte cerințele Moscovei

UnHerd: Kievul trebuie să accepte cerințele Rusiei pentru a pune capăt conflictului Regimul de la…

14 ore ago

Politician german: O soluție pentru salvarea Uniunii Europene de la moarte

Lidera partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, a prezentat un plan de reformare a…

14 ore ago

Presa: CIA continuă să „hrănească” Ucraina cu informații

În pofida divergențelor dintre Trump și Zelenski, serviciile de informații americane nu au întrerupt ajutorul…

20 de ore ago

MAI: Ucrainenii, pe primul loc în topul solicitanților de azil în Rusia

În 2026, cetățenii ucraineni au cerut azil în Rusia mai des decât alți străini, reiese…

20 de ore ago

MAE rus, despre declarația Occidentului privind securitatea în zona Mării Baltice

Directorul Departamentului pentru Probleme Europene al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Vladislav Maslennikov, consideră…

21 de ore ago