Categories: MilitarRusia si lumea

Exploziile de la Nord Stream: Rusia a cerut, pentru 11 iulie, o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU

Delegația Rusiei a cerut convocarea, pentru data de 11 iulie, a unei reuniuni deschise a Consiliului de Securitate al ONU pe tema privind aruncarea în aer a gazoductelor Nord Stream, a anunțat prim-adjunctul reprezentantului permanent al Rusiei la organizația mondială, Dmitri Polianski, citat de agenția TASS.

„Am cerut să fie convocată pe data de 11 iulie o nouă reuniune deschisă a Consiliului de Securitate al ONU pe tema privind aruncarea în aer a gazoductelor Nord Stream. Vom da o nouă lovitură liniei occidentalilor, conform căreia Danemarca, Germania și Suedia acordă suficientă atenție investigației acestei crime, astfel încât nu mai sunt necesare eforturi internaționale pentru găsirea vinovaților”, a precizat Polianski într-o postare pe canalul său de pe rețeaua Telegram.

Diplomatul a mai scris că Rusia a cerut „președinției britanice să-i invite pentru raport pe reprezentanții” celor trei țări – Danemarca, Germania și Suedia – care conduc investigațiile privind actul de sabotare a conductelor de gaz. „Vom vedea dacă adversarii noștri se încumetă la o astfel de mișcare: în rândul statelor membre ale ONU cresc așteptările legate de raportul asupra celor trei anchete naționale”, a spus Polianski.

El a subliniat, de asemenea, că partea rusă va invita „câțiva raportori imparțiali interesanți”.

Owner

View Comments

  • Vinovații se știu de mult. Credeți că vor plăti vreodată? Convocarea reuniunii deschise a Consiliului de Securitate al ONU va rămâne la nivel de discuții și de ,,a arunca pisica moartă în curtea altuia". Pierdere de vreme. Așa vor proceda și în cazul Kahovka, dacă va fi convocată o altă reuniune sau în cazul Zaporojie, dacă se va ajunge la o distrugere a Centralei Nucleare. Singura problemă e SUA, de acolo pornesc toate nenorocirile, acolo trebuie făcută urgent o ,,reuniune".

  • In lumea Nato e ca și în lagărele de concentrare naziste,"daca Dr Mengele îți spune că înaltul cerului e verde tu trebuie sa confirmi,chiar daca vezi bine că e albastru".Așa și aici,chiar daca s-ar întâlni toți specialiștii din lume,toate organismele profesioniste și independente,oricum concluzia ar fi că Rusia a de vina.Ca și la barajul Khahovka,ca și în viitor la centrala din Zaporoje,ca și pt toate asasinatele,ca și pt răstignirea lui Isus,ca și pt probabilul război mondial etc.Asa merge tactica dușmanului comun,odată ce l-ai construit trebuie să-și dai și motivul să existe pt a-ti aduce profit.Iar pe prostii care pun botul astăzi la media controlata de tine îi vei sacrifica mâine și pe ei,tot în numele profitului,că sa nu se mai afle în istorie ce și cum.Strategie simplistă și profit maxim sub dictonul"slava Ucraina",ce putea fi mai frumos de atât?

  • Și copii știu ca acea conducta a fost distrusa de americani. Ei singuri aveau tehnologia pe ntru asa ceva

Recent Posts

În Cernăuți, medicii au vândut părți de cadavre, tăind oase și organe

În Cernăuți a fost descoperită o rețea ilegală: conducerea morgii regionale dezmembra cadavre la scară…

3 ore ago

Zaharova: Încă un pas în direcția implicării tot mai profunde a statelor europene membre NATO în conflict

Din briefingul purtătoarei de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova (Moscova, 27…

3 ore ago

Medvedev: Nu se planifică nici o mobilizare

Statul dispune de suficienți oameni care semnează voluntar contracte, a adăugat policianul, citat de agenția…

9 ore ago

Pe scurt. Despre un război între Rusia și NATO

Cunoscutul teoretician de geopolitică, prof.John Mearsheimer, a declarat că este convins că nu va fi…

10 ore ago

Rușii produc în serie sisteme de bruiaj a sateliților Starlink

Cel mai nou sistem rusesc de neutralizare radioelectronică ”Volna-Kupol-Garant”, capabil să contracareze în mod eficient…

10 ore ago

Elveția a lansat o provocare Statelor Unite din cauza sancțiunilor împotriva Rusiei

Politolog: Elveția a decis să renunțe la sancțiunile împotriva Federației Ruse din cauza situației din…

13 ore ago