Peskov i-a numit trădători pe oamenii de afaceri care au adoptat poziții antirusești

La Kremlin nu este înțeleasă logica introducerii și ridicării sancțiunilor împotriva reprezentanților mediului de afaceri rus, dar printre ei sunt și trădători, dar și cei care își apără legitim interesele în instanțele de judecată, a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de agenția Interfax.

„Nu înțelegem nici logica sancțiunilor în sine, nici logica ridicării sancțiunilor. Este puțin probabil că cineva chiar din Europa poate să explice această logică. Este ceea ce înțelegem fără echivoc”, a declarat Peskov adresându-se jurnaliștilor, care l-au rugat să comenteze informația potrivit căreia Uniunea Europeană nu a prelungit regimul de sancțiuni impuse mai multor oameni de afaceri ruși.

„În ceea ce privește ieșirea de sub incidența sancțiunilor, știm că există antreprenori care alunecă pe poziții antiruse și care încearcă (…) să se scoată de sub sancțiuni. Aceștia sunt trădători. Există antreprenori care își apără legal, metodic interesele în instanța de judecată. Este dreptul oricărui antreprenor, față de care manifestăm respect”, a spus reprezentantul Kremlinului.

Potrivit acestuia, „principalul lucru în această poveste este că sancțiunile împotriva tuturor antreprenorilor, confiscarea proprietății private ce aparține mediului de afaceri din Rusia, atentarea la activele financiare și de altă natură controlate de oamenii noștri de afaceri sunt acțiuni care vin în contradicție, în sensul plenar al cuvântului, cu toate legile și cu dreptul internațional, în general.”

Interfax amintește că, joi, s-a anunțat că Uniunea Europeană a exclus patru ruși de pe lista de sancțiuni, printre care proprietarul grupului de companii ESN, Grigori Beriozkin, și fostul director general al companiei Ozon, Aleksandr Șulghin.

Cu o zi înainte, Consiliul UE a anunțat că a decis să prelungească cu încă șase luni măsurile restrictive împotriva persoanelor pe care UE le consideră vinovate de „subminarea sau amenințarea integrității teritoriale, suveranității și independenței Ucrainei”. În același timp, sancțiunile nu au fost prelungite împotriva a patru persoane, a anunțat Consiliul într-un comunicat, fără a preciza la cine se referă.

Owner

View Comments

  • Trădătorii vor sfârși precum trădătorii. Păcat că nu-și dau seama că SUA și Occidentul profită de ei, dându-le impresia că-i ajută în afacerile lor. Până într-o zi...

Recent Posts

Americanist: Cine stă în calea planurilor SUA de soluționare a crizei din Ucraina?

Moneda oferită de delegația americană președintelui Rusiei, Vladimir Putin (în imagine), demonstrează intenția Casei Albe…

9 ore ago

Despre vizita lui Witkoff la Moscova. Ce este de reținut

Așa cum era de așteptat, vizita lui Witkoff și Kushner nu a dus la nimic…

9 ore ago

Patinaj artistic. Perechile din Georgia și Cehia au renunțat la steaguri în fotografia alături de sportivii ruși

Perechile de dans din Georgia și Cehia au decis să nu afișeze steagurile țărilor lor…

10 ore ago

Drona de la Leipzig. Lavrov: Este începutul unui adevărat război

Acuzațiile nefondate lansate la adresa Rusiei după ce a fost descoperită o dronă la Leipzig…

12 ore ago

Politolog: Declarațiile Berlinului și ale lui Zelenski, verigi ale aceleiași logici politice

Secretarul Uniunii Jurnaliștilor din Rusia, politologul Timur Șafir, a comentat pentru publicația Lomovka acuzațiile formulate…

18 ore ago

Calea Maritimă de Nord va fi navigabilă tot anul. Cum se va reuși

Împreună cu specialiștii companiei chineze NewNew Shipping, inginerii corporației ruse Rosatom au demarat lucrările de…

18 ore ago