
Dmitri Peskov/ Foto: RIA Novosti
Practica grațierii participanților la operațiunea militară specială din Ucraina nu prevede excepții în privința celor care au fost condamnați pentru infracțiuni răsunătoare, a declarat jurnaliștilor secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, citat de agenția Interfax.
A fost comentariul lui Peskov la informația potrivit căreia fostul inspector al Direcției principale pentru lupta împotriva crimei organizate, Serghei Hadjikurbanov, condamnat în cazul asasinării jurnalistei Anna Politkovskaia, a fost grațiat și participă la operațiunea militară specială.
Întrebat dacă la Kremlin se consideră că persoanele condamnate în astfel de cazuri răsunătoare nu ar trebui să intre în procedura de grațiere, Peskov a spus: „Există o anumită practică. Din câte știu eu, în această practică nu există excepții. Mai precis există excepții, dar ele nu se referiă la cât de răsunător a fost un caz sau altul”.
Solicitat să comenteze informațiile potrivit cărora un alt condamnat, Vladislav Kanius, condamnat pentru uciderea, în Kuzbas, în anul 2020, a studentei de 23 de ani, Vera Pehteleva, a fost scăpat nu doar de pedeapsă, dar și de plata despăgubirilor familiei femeii ucise, Peskov a spus: „Nu intră în atribuțiile mele să vorbesc în detaliu și nu pot răspunde la această întrebare.”
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…
Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…
Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…
View Comments
Ce probleme existențiale au unii jurnaliști... Urmează să întrebe în curând despre drepturile gândacilor de bucătărie. De ce nu l-au întrebat pe domnul Peskov despre intenția nepotului generalului Charles de Gaulle de a deveni cetățean rus? Asta da, informație! Pierre de Gaulle a declarat unui corespondent TASS la Forumul Culturilor Unite desfășurat la Sankt Petersburg în perioada 16-18 noiembrie: ,,Aș fi onorat să primesc cetățenia rusă. Țara dumneavoastră oferă oportunități grozave. Îmi place cultura voastră bogată și robustă, inteligența și spiritul rusesc."