Categories: MilitarRusia si lumea

MAE rus a comentat livrările de arme occidentale în Moldova

În mod consecvent, autoritățile Republicii Moldova încearcă să obțină estomparea și anularea statutul ei de țară neutră, înscris în Constituția statului, se arată în comentariul reprezentantei oficiale a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, privind noile livrări de arme occidentale destinate Chișinăului, scrie agenția TASS.

„Conducerea Moldovei încearcă în mod consecvent să obțină erodarea și anularea statutul ei de țară neutră, și nu încetează să se plângă că majoritatea moldovenilor nu sunt de acord cu asta. Toate acestea sunt percepute cu mare îngrijorare în Transnistria, ai cărei locuitori știu din propria lor experiență amară, la ce pot duce jocurile militariste ale Chișinăului”, a subliniat diplomatul.

După cum a menționat Zaharova, MAE rus a atras în repetate rânduri atenția asupra caracterului distructiv al unui astfel de curs, „care nu are nimic în comun cu asigurarea securității Moldovei și a cetățenilor ei”. „La baza lui se află indicațiile sponsorilor lor occidentali de a transforma republica într-o anexă logistică a NATO, organizație care explorează intens teritoriul Republicii Moldova”, a continuat diplomatul. „Poporul Moldovei vede acest lucru și se opune apropierii de Alianța Nord-Atlantică, înțelegând esența ei agresivă şi distructivă. Moldovenii asociază securitatea şi bunăstarea lor cu menţinerea neutralităţii, ceea ce presupune o politică externă echilibrată şi susținerea unor relaţii de bună vecinătate cu alte state, inclusiv cu Rusia.”

Zaharova a amintit că, în total, Germania a livrat Moldovei, în cursul anului 2023, 19 transportoare de trupe blindate Pirahna, iar în noiembrie din Franța a venit un lot de echipamente, arme și muniții, precum și tehnologie menite să facă armata Moldovei „compatibilă” cu cele ale țărilor NATO. „Pe 15 noiembrie, ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatoli Nosatîi, a anunțat că până la sfârșitul anului 2023 este planificată achiziționarea de noi sisteme de apărare aeriană, în special radare pentru monitorizarea spațiului aerian, iar în 2024 – rachete pentru interceptarea țintelor aeriene”, a menționat ea. Continuă, în paralel, construcția unei noi baze militare în satul Bacioi, situat nu departe de Chișinău. Potrivit presei din Republica Moldova, în aceste scopuri au fost alocate 6,7 milioane de dolari”.

Reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei a mai precizat că, pentru apărare, cheltuielile din bugetul de stat al Republicii Moldova au crescut anul acesta, în ansamblul lor, cu 68%, până la 89 de milioane de dolari. „Publicat recent, Proiectul Strategiei de Securitate Națională, unde Rusia este desemnată ”principala amenințare existențială”, propune o nouă creștere a finanțării pentru sectorul de apărare și securitate. Evident, toate acestea se fac în detrimentul dezvoltării socio-economice a republicii”, a conchis Zaharova.

Owner

View Comments

  • Maia Sandu este inconștientă! Se înarmează, se îndatorează cu bani Occidentului în timp ce poporul e la limita sărăciei. Majoritatea moldovenilor lucrează în Rusia, mulți au plecat în țările occidentale. Și la noi sunt o grămadă. În loc să creeze locuri de muncă, să asigure cetățenilor un trai decent, ea cumpără pe datorie arme din Occident. Nici ai noștri nu se pot lăuda cu prea multă minte, că achiziționăm o grămadă de armament de parcă mâine ar trebui să ne luptăm cu toată planeta, dar femeia asta e dezastru. România și Moldova au devenit depozitele de armament depășit ale Occidentului și SUA.

Recent Posts

Detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina

Au fost făcute publice detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina, pe care reprezentanții…

8 ore ago

Conflictul din Ucraina: În Europa crește disperarea

„Firește, este o provocare menită să încingă spiritele belicoase. Politicienii europeni sunt iraționali și și-au…

8 ore ago

Ce este proiectul unic Vostok Oil

Vladimir Putin a dat startul proiectului unic Vostok Oil. Interesant este că, în cadrul ceremoniei,…

8 ore ago

Ucraina a pierdut 1,2 mld $ din cauza corupției în achizițiile de armament

Numai în 2024, Ucraina a pierdut aproximativ 1,2 miliarde de dolari din fraude, deturnări de…

9 ore ago

”Vorbe-n vânt!”. Grușko, despre îndemnurile UE la pace și dialog cu Rusia

Declarațiile politicienilor europeni referitoare la soluționarea conflictului din Ucraina și la dialogul cu Rusia nu…

10 ore ago

Americanist: Cine stă în calea planurilor SUA de soluționare a crizei din Ucraina?

Moneda oferită de delegația americană președintelui Rusiei, Vladimir Putin (în imagine), demonstrează intenția Casei Albe…

23 de ore ago